7.5 C
Bistrița
joi, aprilie 3, 2025

Când „îngerii” sunt la momentul potrivit, la locul potrivit: un paramedic i-a salvat viața unui bărbat, la un priveghi

Unul dintre pionierii SMURD Năsăud a salvat aseară un bărbat de 60 de ani, care se afla la un priveghi. Și paramedicul participa la acealași priveghi, iar când a văzut că bărbatului i se face rău nu a stat pe gânduri și i-a acordat primul ajutor. A efectuat și manevre de resuscitare până la venirea echipajului medical, salvându-i astfel viața.

Potrivit mesager24.ro, Neluțu Suciu participa la un priveghi aseară în Năsăud, când unui alt participant, un bărbat de 60 de ani, i s-a făcut rău. Preotul care oficia slujba l-a chemat pe paramedicul cu state vechi să acorde primul ajutor bărbatului.

„Colegul nostru era la un priveghi, iar unui bărbat de 60 de ani i s-a făcut rău. A fost chemat e preotul de acolo pentru a-i acorda primul ajutor. I-a acordat primul ajutor, l-a pus în poziție de siguranță și chiar a început aplicarea manevrelor de resuscitare, până la sosirea echipajului medical solicitat”, a explicat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Neluțu Suciu a reușit să își salveze consăteanul, la sosirea echipajului medical, acesta recuperându-și conștiența. Se pare că bărbatul de 60 de ani avea antecedente medicale.

Paramedicul este unul dintre pionierii SMURD Năsăud. Activează de ani de zile în medicina de urgență și pare să aibă această meserie în sânge.

„Ne mândrim cu colegul nostru de la Năsăud. A avut prezență de spirit și a reușit să salveze acel bărbat”, mai spune Marius Rus.

Neluțu Suciu, paramedicul care a salvat iepurașul din flăcări

De Neluțu Suciu am mai auzit și în 2019, în apropierea sărbătorilor pascale, când salva din flăcări un iepuraș, la Poienile Zagrei. După stingerea flăcărilor, salvatorii au găsit un iepuraș, care nu mai putea respira.

Paramedicul Nelu Suciu de la Secția de Pompieri Năsăud l-a luat în brațe și l-a dus la ambulanță, unde i-a administrat oxigen și a încercat să îi facă resuscitare. La scurt timp, urecheatul și-a revenit.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: