0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Calea ferată – desființată în Bistrița?! Primarul Lazany vede acolo bulevard cu mai multe benzi sau o linie de tramvai

Una dintre ideile primarului Gabriel Lazany este transformarea căii ferate care traversează Bistrița într-un bulevard cu mai multe benzi sau o linie de tramvai. Spune că a discutat deja cu Regionala CFR care și-ar da okey-ul pentru ca municipalitatea să preia întreg tronsonul. Singura problemă ar putea fi împotrivirea Armatei Române.

Prezent la podcastul „Hai cu Link”, primarul Bistriței, Gabriel Lazany a prezentat o idee cel puțin inedită. Acesta a spus că și-ar dori o preluare a tronsonului de cale ferată începând de la Strada Romană și până la ieșirea din oraș.

„Am avut o întâlnire la Regionala Căilor Ferate pentru a discuta o eventuală preluare de către municipalitate a tronsonului de la strada Romana, la ieșirea din oraș. Dacă ne aprobă, intenția prima e de suspendare a transportului feroviar pe raza municipiului Bistrița. Vrem să desființăm calea ferată integral, iar printr-un ADI (n.r. asociație de dezvoltare intercomunitară), făcut cu Primăria Livezile, Primăria Prundu Bârgăului, Primăria Bistrița-Bârgăului să facem un proiect ori o pistă de biciclete, care să lege Bistrița de Colibița, ori să montăm un tren turistic, iar în  Bistrița putem face un bulevard cu trei benzi pe sens, încă o alternativă de circulație. Trenul în momentul de față nu-și acoperă cheltuielile. Este un operator privat care funcționează în baza subvenției de la stat. Dacă se poate înlocui cu transport rutier, nu mai ai nicio traversare pe calea ferată pe jumătate din oraș. Ar fi cel mai important proiect pentru Bistrița”, a explicat primarul Gabriel Lazany, la „Hai cu Link”.

Potrivit acestuia, singura problemă pe care ar putea-o întâmpina în implementarea acestui proiect ar fi o împotrivire a Armatei Române. În aceste condiții, s-ar putea amenaja acolo o linie de tramvai, iar în caz de război se poate reveni la cale ferată.

Emisiunea la care a fost prezent primarul Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Ideea e bună dar fără a desființa actuala cale ferată.
    Sutele de elevi și navetiști de pe Valea Bârgăului la vor veni la dl Lazany să le plătească transportul.
    Soluția este construirea șoselei alaturi cu calea ferată….

  2. D.l Primar.
    Un tren turistic….pana la Colibita ar fi super…
    Calea ferata TREBUIE sa ramana ptr ARMATA totusi.
    In caz de razboi o sa intelegeti de ce.
    Va rugam muult ,dorim cat mai muulta Cultura in Bistrita.
    Nu Uitati de Wifi. Gratis ptr Tineri.

    Va urez Sanatate si Putere de munca sa faceti cat mai multe lucruri ptr Orasul Bistrita care este o adevarata bijuteria fata de muuulte alte Orase Europene.

  3. Nu am votat PSD dar sunt extrem de acord cu ideea și cu viziunea dl-ui Lazany in acest caz. Introducerea unui tramvai rapid care sa lege Bistrița de suburbii mi se pare cea mai bună soluție. Bulevard nu văd acolo, suntem sufocați de mașini oricum dar cale ferată cu tren rapid ,da.

  4. Până în prezent dl Lazany are doar proiecte de desființare (stadion și calea ferată). Municipiul Bistrița era renumit prin fabrica de mobilă, berea de Bistrița și Livezile de pe Dealul Târgului.Bistritenii au nevoie de locuri de muncă pornind de la resursele existente în zonă, nu de cheltuieli pe diverse ,,proiecte” . Despre Bistrița se spune că ar fi capitala narcoticelor….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...