-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

„Călăii” tinerei din Rodna arse de vie într-un restaurant din Paris, în fața justiției. Un adolescent a primit 11 ani de închisoare

Un atac cu un cocktail molotov petrecut în 2017 într-un restaurant din Paris a curmat viața unei tinere și a desfigurat-o pe alta din Rodna. În 2018, un adolescent care pe atunci avea doar 15 ani a fost condamnat la 11 ani de închisoare, iar zilele acestea alți 4 vor ajunge în fața justiției.

Atacul a avut loc în anul 2017, la restaurantul cu specific românesc „Transilvania” de la periferia Parisului. Trei bărbați cu fețele acoperite de cagule au intrat în restaurantul din Aubervilliers și au aruncat cocktailuri molotov, după care le-au stropit cu benzină pe ambele chelnerițe românce și pe încă un coleg, au dat foc și au fugit.

Ușile restaurantului au fost blocate, cei din interior fiind prinși în focul devastator. O chelneriță s-a stins după mai bine de o lună în spital, în timp ce Lidia, o tânără din Rodna care pe atunci avea 23 de ani a reușit să supraviețuiască.

Aceasta a fost salvată de medicii francezi, însă arsurile i-au afectat în jur de 85% din piele.

Potrivit Adevărul.ro, care citează Le Parisien, la scurt timp după atac a fost reținut un suspect, care ar fi comandat atacul. Ar fi fost vorba despre un jaf nereușit sau o răzbunare, au declarat surse din anchetă pentru ziarul francez.

O lună mai târziu au fost reținuți alți patru inculpați, unul dintre ei având atunci doar 15 ani. Acesta a și fost condamnat în 2018 la 11 ani de închisoare de o instanță pentru minori.

Un alt proces a debutat zilele acestea, fiind judecați ceilalți patru bărbați implicați. Martor la proces este inclusiv adolescentul care deja a fost condamnat, dar și Lidia, tânăra din Rodna desfigurată de flăcări. Se pare că doar unul dintre inculpați și-a recunoscut vina.

„A fost o tânără foarte frumoasă. Focul a desfigurat-o”, a precizat la proces Charlotte Patrigeon, avocata Lidiei.

Cel care a comandat atacul este un cunoscut traficant de droguri, care i-ar fi impus proprietarului restaurantului o taxă de protecție. Între cei doi au intervenit neînțelegeri, iar traficantul a incendiat în prima fază mașina românului, iar mai apoi a ordonat incendierea restaurantului.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.