-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Câini periculoși nesterilizați, găsiți într-un control al Poliției Animalelor BN. S-a lăsat cu amenzi:

Poliția Animalelor BN a efectuat controale la proprietarii de câini periculoși din patru localități. Aproape jumătate dintre amenzile aplicate au fost date pentru nesterilizarea câinilor.

Timp de câteva zile polițiștii din cadrul Poliției Animalelor BN au luat la verificat câinii periculoși din patru localități.

În perioada 21-23 februarie a.c., polițiștii au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea proprietarilor și deținătorilor de câini periculoși din categoriile I și II.

S-a urmărit modul de respectare a legislației privind protecția animalelor și regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi.

Acțiunile au fost desfășurate în localitățile Viișoara, Sigmir, Anieș și Dumitra. Au fost efectuate verificări cu privire la 16 proprietari de câini periculoși. Totodată, au fost verificați și examinați clinic, de către medicul specialist, 18 câini aparținând raselor periculoase”, au explicat reprezentanții IPJ BN.

18 câini verificați – 11 amenzi- aproape jumătate date pentru nesterilizare

În urma verificărilor, s-a constatat faptul unele animale nu erau identificate prin microcipare, nu erau sterilizate sau nu le-a fost acordată asistență medicală obligatorie. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale:

  • 3 sancțiuni au fost aplicate pentru neînregistrarea câinilor la Poliție
  • 5 pentru nesterilizare
  • 3 pentru neacordarea asistenței medicale obligatorii” se arată în același comunicat.

CE transmit polițiștii cu privire la deținerea de câini periculoși

Prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase:

  • categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
  • categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Potrivit legislației, proprietarii de câini periculoși au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele:

  • o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în una din cele două categorii prevăzute de lege precum
  • o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:
    • numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
    • efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    • efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la categoria I
    • existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la categoria I

În cazul schimbării adresei imobilului, proprietarii de câini încadraţi la 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă.

Pierderea sau decesul unui câine încadrat periculos, precum şi înstrăinarea câinilor din categoria a II a, vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Accesul câinilor prevăzuţi la categoria II, precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă.

Se interzice:

  • organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii;
  • importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la categoria I
  • reproducţia câinilor prevăzuţi la categoria I, care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
  • abandonarea câinilor periculoși.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Primăriile trebuie sa strângă câini vagabonzi, câți fac asta și câți ignora acest potențial pericol?? Când vor fii controale și acolo cu amenzi și când va face cineva un articol despre ignoranta primăriilor votați de oameni pentru a face ceva pentru ei, dar care defapt găsesc doar scuze iar banii ii baga doar în cea ce fac firmele apropiaților: borduri, parcuri, gazon sau cine ști ce alte lucruri inutile!!! Așteptăm cu interes măcar reacția presei dacă autoritățile dorm!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.