14 C
Bistrița
marți, aprilie 15, 2025

CS Gloria 2018 B-N își face debutul în noul an cu victorie în deplasare la Târgu Jiu

În prima partidă din acest an, handbalistele conduse de profesorul Florentin Pera au reușit să se impună în fața echipei din Tg Jiu, chiar pe terenul acesteia, cu scorul de 25-32.

Au înscris pentru echipa din Bistrița după cum urmează: Tamires Morena 5, Patricia So Delgado 5, Bianca Bazaliu 4, Sayna Mbengue 4, Asuka Fujita 3, Sonia Seraficeanu 3, Valeria Kirdiasheva 3, Natalia Nosek 2, Nocun Dakmara 2, Greta Kacsor 1.

A fost un meci de la care bistrițeni așteptau doar 3 puncte, venite oarecum firesc, valoarea celor două loturi fiind clar evidentă.

La finalul acestei partide antrenorul principal, profesorul Florentin Pera ne-a declarat că deși deplasarea a fost una incomodă, a avut încredere tot timpul în fetele pe care le pregătește:

 „Am știut că ne așteaptă o deplasare dificilă pe terenul unei echipe incomode. Chiar dacă prima repriză a fost echilibrată, în repriza a doua am controlat jocul, având o evoluție mai solidă în apărare și mult mai consistentă în atac. Felicit fetele pentru victoria obținută, având în vedere că urmează un meci dificil în Champions League.Totodată , vreau să mulțumesc suporterilor pentru efortul de a face o deplasare la Târgu Jiu și pentru susținerea necondiționată. A fost un tur de campionat reușit, având în vedere că sunt 8 echipe ce si-au arătat intenția de a lupta pentru un loc de Cupă Europeană. Pentru prima oară Gloria termină turul pe locul 2. Trebuie să luptăm până la capăt, deși nu va fi ușor”.

Următoarea partidă pe care echipa de suflet a bistrițenilor o are de disputat, este cea din Chapions League, împotriva echipei Storhamar Handball Elite (NOR), în 11 ianuarie, de la ora 17:00 la TeraPlast Arena.

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos: