3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Bogdan Ivan Gruia: Se va relua construcția hidrocentralelor mari românești

Deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia a anunțat astăzi că se reia construcția hidrocentralelor mari din România. 

Am inițiat, împreună cu colegii mei din PSD, un proiect de lege care a fost adoptat azi în Camera Deputaților, unde este prevăzută deblocarea construcțiilor de hidrocentrale mari”, a declarat Bogdan Ivan.

𝐂𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐞?

  • Scoaterea din zona ariilor protejate a amenajărilor hidrotehnice și asigurarea unei distanțe de protecție de 100 de metri între acestea și restul ariei protejate.
  • Reluarea rapidă și finalizarea următoarelor investiții:
  • Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH;
  • Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești, realizată 90% și Dumitra, realizată 98% pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21000 de MWH, în fiecare lună.

Funcționarea acestor hidrocentrale ar putea alimenta energetic peste 300.000 de locuințe de români – consideră Bogdan Ivan Gruia.

Proiectele majore au fost, ani la rândul, oprite de anumiți „iubitori ai naturii”, dorind să protejeze specii care nu se mai găsesc în flora și fauna României. Și eu sunt un iubitor al naturii. Însă aceste proiecte de milioane de euro, strategice și imperios necesare pentru România, nu trebuie să se oprească din cauza unor probleme imaginate!”, a concluzionat deputatul Bogdn Ivan Gruia.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Hai sa calculăm un pic, dacă nu ar fi așa complicată biografia la noi în țară și s-ar obține mult mai ușor panouri fotovoltaice, i-am încuraja pe locuitorii țării să-și monteze cel puțin 3 panouri care pe unde pot, cam cât curent ar produce? Sau eoliene? Tu ca și,,iubitor de natură” ,când nu o sa mai exiști, urmașii tăi și ai mei se vor bucura mult de acele râuri și de peștii care trăiesc în ele și sunt pe cale de dispariție. Eu sincer, sper să nu-ți reușească proiectul acesta

    • …..ne am uita la televizor pe intuneric, noaptea ar fi fara iluminat stradal , nu ar exista schimb 3 si nici nonstop…. la ce ti trebuie sa te gansesti la generatiile viitoare cand nu stii daca maine te mai trezesti viu?

  2. Asa zice si vanatorul dupa ce impusca o caprioara.
    Tinere Deputat te rog nu fi impostor, tu nu iubesti deloc NATURA fiindca nu o intelegi, si daca ai fi iubit-o nu votai, nu exprimai asemenea tampenii de la pupitrul Parlamentului.
    Romanii trebuie sa iasa in strada daca nu vor sa le fie betonate ultimele rauri salbatice si vai care au statut de zone protejate.
    ca sa aprinzi cateva becuri nu merita asemenea mutilari Romania.
    Ne vor blestema copiii care vin dupa noi si vor vedea tevi si betoane in loc de ape limpezi de munte cu pastravi in ele.
    Deputatule ai fost repetent la Biologie si Ecologie.

  3. Nu vreti hidrocentralr dar mergeti la colibita sa va puneti poze pe instagram….hidricentralele sunt varianta complementara a fotovoltaicelor….. ziua foto su noaptea hidro….restu e pentru prosti care asteapta floarea sa se faca primavara sa scada …roborul!! 3 luni aveti urzici dupa acea….ciuciu!!!

  4. Un nenorocit! Enunță niște cifre pe care nu le pricepe. „Probleme de imagine”!? Serios, atâta ai putut, tinere?! Răstolița la puterea instalată declarată de Ivan reprezintă 2% din Porțile de Fier I. Merită pentru atâta distrugerea unui Parc național, secarea unui râu și dispariția speciilor protejate? Merită, Ivane? După logica asta Germania ar fi pornit Nord Stream2 că era gata. Doar că, în Germania, Ivan ar fi vândut ilustrate la colț de stradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...