Teste COVID-19 ar putea să fie făcute și la cerere, la spital. Contra cost, celor care nu fac parte din categoria celor ce „trebuie testați”. Astfel de teste se fac deja și la alte spitale din țară.
În județul nostru există două aparate RT – PCR. Fiecare dintre cele două are o anumită categorie de persoane pe care le testează în această perioadă.
De săptămâna viitoare ar putea exista șansa ca să se facă teste și la cerere, contra cost.
„Luăm în considerare și varianta de a face teste pentru COVID-19, la cerere. Sper că de săptămâna viitoare, de marți, să avem două schimburi pe laboratorul unde se lucrează cu RT- PCR. Atunci automat va crește capacitatea de testare. Așa că dacă se vor face solicitări, vom putea testa și la cerere. Va fi capacitate neexploatată, deci, contra cost, vom putea face și testări la cerere. Am văzut că la Cluj, spitalul a pus un preț de 290 de lei. Cam pe acolo ne vom învârti și noi”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul Spitalului Județesan de Urgență Bistrița Năsăud, Gabriel Lazany.
La aparatul RT PCR aflat în subordinea DSP BN nu se vor putea face teste la cerere.
„Noi nu putem să facem testare la cerere. Suntem instituție publică, avem alt regim. Spitalele pot, la ei e altceva. Noi avem un anumit buget și anumite linii trasate. Deci nu avem cum. Doar spitalul poate oferi contra cost astfel de testări”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.
Urmeză ca după ce se va forma și cea de-a doua echipă de lucru la laboratorul RT-PCR de la spital să se stabilescă și modalitatea de programare și testare a celor ce solicită, contra cost, acest serviciu.