25 de echipe din 14 țări participă între 14 şi 18 august la Turul României 2024 la ciclism. Turul va porni astăzi de la Deva şi va avea cinci etape, urmând să se încheie cu un circuit la Bucureşti. Județul nostru este reprezentat la această competiție de Iosif Ureche.
O nouă ediție a Turului României la ciclism are loc zilele acestea în țara noastră, pe un traseu de peste 750 kilometri.
Se anunță un spectacol unic, oferit de 25 de echipe din 14 țări, evenimentul urmând a fi transmis live pe Digi Sport 2 și online, potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook Tour of Romania.
Turul va porni astăzi de la Deva şi va avea cinci etape:
Etapa 1 (14 august): Deva – Vinţu de Jos – Sebeş – Vinţu de Jos – Alba Iulia
Etapa a 2-a (15 august): Alba Iulia – Câlnic – Miercurea Sibiului – Gura Râului – Păltiniş
Etapa a 3-a (16 august): Sibiu – Agnita – Cârţa – Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian
Etapa a 4-a (17 august): Târgovişte – Moreni – Valea Lunga – Proviţa de Sus- Pucioasa – Vulcana Băi – Voineşti – Târgovişte
Etapa a 5-a (18 august): Circuit Bucureşti
Județul nostru va fi reprezentat la această competiție de Iosif Ureche.
„Startul se va da astăzi, la ora 12.30, la Deva. Participă concurenți din toată țara, dar și de peste hotare, din Ungaria, Austria, Germania, Cehia sau Slovacia. E un eveniment important. Sunt singurul bistrițean care participă la această competiție și îmi doresc să fac o figură frumoasă„, a declarat Iosif Ureche pentru Bistrițeanul.ro.
Comunitățile de pe traseu sunt invitate să iasă la șosea, să-i încurajeze și aplaude pe sportivi și să transforme acest moment într-o sărbătoare.