0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Bistrițeanca Mihaela Istrate, selectată în top 45 experți SEO femei la nivel international

Afacerile online sunt tot mai des întâlnite, iar pentru a face față concurenței vizibilitatea în căutările WEB este foarte importantă. Aici intervin experții SEO. Bistrițeanca Mihaela Istrate are aproape 10 ani de experiență în acest domeniu, fiind selectată în TOP 45 experți SEO femei la nivel internațional.

Fiecare afacere sau companie trebuie să ia în considerare vizibilitatea online, dacă își dorește să crească și să ajungă cea mai căutată în domeniu. Pentru vizibilitatea online și promovare e nevoie de experți SEO care să creeze cea mai bună strategie pentru fiecare brand/companie în parte.

Bistrițeanca Mihaela Istrate are aproape 10 ani de experiență în acest domeniu, timp în care s-a perfecționat continuu.

Nu a fost un vis pe care l-am avut de mică. Am studiat total altceva. Apoi, cumva, fratele meu care era pasionat de IT m-a convins să intru în acest domeniu.

Mi-am făcut un blog. Apoi am urmat cursuri la Google Academy. Am prins gustul acestui domeniu, dar și fratele meu m-a motivat foarte mult.

Deși știam multe despre ce trebuie să facă un strateg de căutare – cel care face algoritmii după care ție îți dă anumite rezultate când cauți ceva pe Google – NU am vrut să testez direct pe clienți. 

Așa că mi-am făcut un brand propriu, doar eu și fratele meu, pe care am reușit să-l creștem în așa fel încât să depășească branduri de renume. Acest lucru este cel care m-a propulsat. Au apărut tot mai mulți clienți. Așa am ajuns să lucrez pentru branduri din Australia, Italia, Belgia, Marea Britanie, România și acum – Luxemburg”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Mihaela Istrate.

Bistrițeanca este de părere că nu doar SEO aduce rezultatele dorite.

Pentru a avea rezultate în acest domeniu, este un cumul de factori care cuprinde și partea de marketing și vânzări, psihologia consumatorului, cultura și audiența căreia se adresează, etc.

Dacă scoți SEO din acest context, iei doar decizii pe termen scurt care în ultimă instanță vor aduce pagube, și nu beneficii. Tocmai de aceea eu livrez rezultate extraordinare. Iar brandurile pentru care eu lucrez reușesc să-și depășească concurența, să obțină mai mult trafic web și mai multe conversii pentru site.

Am urmat specializări și cursuri de SEO, strategie digitală, psihologia consumatorului în online și psihologia maselor oferite de instituții de învățământ din SUA. Particip în mod constant la masterclass-uri Google și dețin certificări specifice.

Am peste 10 ani de experiență în vânzări directe și peste 50 de training-uri active în persuasiune și vânzări. Lucrez cu afaceri din diferite nișe și am o experiență semnificativă în proiecte internaționale de SEO din domeniul medical, sănătate și pharma.

Am eliminat o penalizare Google de amploare, am restabilit ranking-ul și am crescut numărul de vizitatori lunari unici de la 1k la 20k+ pentru un singur client”, se descrie Mihaela Istrate.

În ultimii ani s-a focalizat pe colaborarea cu branduri medicale din Belgia, Franța, Luxemburg, Australia, SUA și Marea Britanie.

Iar munca depusă și perfecționarea continuă i-au adus numirea în top cei mai buni SEO femei la nivel internațional.

În cadrul Raportului International SEO 2023 realizat de un trust internațional de profil am fost nominalizată în top 45 experți SEO femei la nivel internațional. Întotdeauna m-am ghidat după principiul „dacă îți place munca pe care o faci, performanța este la un pas distanță”. Când am acceptat acum 3 ani provocarea de a implementa în Luxembourg, Belgia și Franța una dintre cele mai dificile strategii online, nu m-am gândit că se poate schimba ceva în viața mea. Și câte s-au schimbat de atunci…!”, a transmis Mihaela Istrate.

E o diferență între a face publicitate și a face ceea ce fac eu. Eu sunt strategul, cel care lucrează la algoritmii care îți dau rezultatele unei căutări în Google. Iar acesta, deși e un domeniu mai puțin cunoscut, e extrem de important. Mai mult, există legi foarte clare privind acest aspect. Legi care sunt foarte diferite de la o țară la alta.

Iar eu mă ocup acum de ceea ce e cel mai greu: domeniul medical și pharma din Luxemburg. Acolo, în aceste domenii, NU ai voie să îți faci publicitate. NU contează că ești medic, stomatolog, clinică sau medicament, NU e voie să faci reclamă. Și atunci poți face mari greșeli când vrei să faci cunoscut ceva. Poți primi penalizări. Ți se poate închide clinica. E foarte strict totul. Dar mie îmi place!” a concluzionat Mihaela Istrate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...