9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

BISTRIȚA – Preotul Crin Triandafil Theodorescu din Lușca își prezintă mâine volumul „Cerșetorul de albastru”, la Casa Colecțiilor

Marți, 20 august, de la ora 18.00, la Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu are loc lansarea volumului Cerșetorul de albastru. Preotul Crin Triandafil Theodorescu din Lușca a adunat aici „hălci întregi din sufletul meu de îndrăgostit de Hristos”…

Nu e doar literatură, nu sunt efuzii lirice și șiraguri de cuvinte cioplite să cadă bine, perpendicular pe ochiul cititorului.

Sunt hălci întregi, macre, mustind încă de vervă, din sufletul meu de îndrăgostit de Hristos. Desculțul și Bunul meu Înviat. Dăruitorul tainei vieții mele.

Un dar atât de înalt că doar tăcerea l-ar onora îndestulător.

Ar trebui să tac, nu să scriu.   Să plâng, nu să scriu.   Să pășesc, nu să scriu.   Să cânt, nu să scriu.   Să dansez, beat de fericirea întâlnirii cu Învierea, pe poteca vieții mele, fără să conteze nimic altceva. Așa ar trebui să fac. (…)

Nu pot minți, trăiesc în îndoiala că scriind cartea asta, am apăsat lumea cu mărturisirile mele, o lume și așa prea plină de ale ei. Nimic nu mi se pare mai înalt, pe măsură cum trec anii, ca tăcerea sufletului care-L cunoaște pe Dumnezeu.

Adevărații prieteni ai lui Dumnezeu tac fericiți. Și mă bântuie frica de a nu fi greșit.

Să fiu iertat, în veacul de acum și în celelalte care vor urma, pentru toate îndoielile și căderile mele. Pentru cuvintele netăcute, pentru copacii tăiați pentru hârtia cărții ăsteia. Pentru spaimele mele că vorbind despre Taină, luminând-o cu etericele mele diatribe, îi macin într-un mod ireversibil misterul.

Așadar, Cerșetorul de albastru va fi lansată la apa limpede care clipocește în pieptul meu, marți, 20 august, Bistrița, ora 18…

Vă invit, dacă vă stă în putință, la aceste întâlniri de suflete.

Să sudăm niște gânduri, să vă povestesc cum aleargă Desculț Dumnezeu prin mine.  Să mă mângâiați pentru toate fricile mele. Și să ne îmbrățișăm în Dumnezeu-Care-Iubire-Este”, a transmis preotul Crin Triandafil Theodorescu.

Volumul va fi lansat în această săptămână și la Cluj, București și Constanța.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Părintele a promis la lansarea primului volum ca le va plăti unor copii tabăra la mare. Au reușit copiii sa ajungă? Dacă da, nu pot decât sa ma bucur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: