-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

BISTRIȚA: Pagini inedite de istorie locală. Crime oribile, povești uimitoare despre clădiri și personalitățile care le-au construit

Trecem atât de des prin sensul de la Poșta Veche, fără să știm că de impunătoarea clădire de pe colț – casa Michael Textoris – se leagă o teribilă crimă.

Michael Textoris – unul dintre cei mai de vază negustori ai orașului a cumpărat în 1856 o bucată din zidul vechii cetăți Bistrița. Era segmentul situat între Poarta Spitalului și Poarta Ungurească. Aici a început să-și construiască o casă – construcția fiind finalizată în 1865.

Proprietarul ei, însă, nu a mai apucat să se bucure de ea.

Negustorul Michael Textoris a fost ucis în plină stradă, în 6 decembrie 1863, cu o lovitură de cuțit.

Cel care l-a omorât pe Michael Textoris era un ofițer din garnizoana cetății. La mijloc se pare că ar fi fost o dispută legată de una dintre cele mai frumoase femei din oraș.

Cetățenii care au asistat la oribila crimă l-au urmărit pe ofițer până în gara orașului, hotărâți să-l pedepsească.

Militarii din oraș l-au avertizat, însă, ajutându-l să scape de furia bistrițenilor și să dispară din oraș.

Lupta pentru frumoasa femeie se pare că a tulburat vreme îndelungată relațiile dintre orășeni și militari…

În Casa Textoris a funcționat fundația Textoris, Kamilla Textoris-Haus, dar și o pensiune. Între 1940 – 1944 clădirea a servit drept internat pentru Gimnaziul German – actualul Colegiu „Liviu Rebreanu”.

Rândurile de mai sus surprind doar una dintre fascinantele povești pe care Bistrița le ascunde și care sunt istorisite în volumul „Bistrița – Poarta Transilvaniei”.

La Casa Argintarului de pe Dornei Nr 5 se lansează astăzi, de la ora 17.00, primul volum al acestei cărți de istorie locală.

Este o carte dedicată „tuturor bistrițenilor care prin toate acțiunile lor ne-au făcut să fim ceea ce suntem astăzi, să fim mândri de orașul nostru și mândri că aparținem acestui loc”, au transmis autorii Laurențiu Grec, Lucian Mureșan și Corneliu Gaiu.

În cele peste 240 de pagini cartea intitulată Bistrița – Poarta Transilvaniei cuprinde crâmpeie inedite ale istoriei acestor meleaguri.

 Bistrița – Poarta Transilvaniei” are parte și de ilustrații de excepție. Aici regăsiți fotografii de colecție care ilustrează clădiri sau personaje celebre care au traversat Bistrița.

Tot de aici puteți afla detalii picante despre vizita Împăratului Carol I al Austriei la Bistrița, sau despre vizita regelui Ferdinand și a Reginei Maria în orașul nostru.

Din volum nu lipsesc poveștile captivante despre străzile orașului, portul popular al zonei sau personalitățile care s-au născut aici.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Cartea ”Bistrița – Poarta Transilvaniei”, semnată de Lucian Mureșan, Laurențiu Grec și Corneliu Gaiu care a apărut la sfârsitul anului 2020 si a fost lansată pe piată în ianuarie, 2021 vine in sprijinul cunoasterii Rutei Cultural- Turistice numită ”Porţile Transilvaniei”, un proiect turistic national scop care include trei destinaţii emblematice ale României precum Braşov, Sibiu şi Bistriţa, împreună cu împrejurimile acestora. Asa cum era de asteptat această aparitie editorială referitoare la Bistrita ca Poartă a Transilvaniei este una deosebit de valoroasă având in vedere calitatea autorilor Lucian Mureșan alături de istoricul Corneliu Gaiu, un recunoscut cercetător in domeniul arheologiei si istoriei plaiurilor bistritene dar si de fotograful Laurențiu Grec, cel care ne-a încântat în repetate rânduri cu splendide imagini panoramice, fiind si un pasionat colecţionar de fotografii vechi cu orasul Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.