An de an, pe 18 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Reciclării – un moment ideal pentru a ne reaminti cât de important este să avem grijă de mediul înconjurător și cum putem contribui la binele comunității, adoptând obiceiuri mai prietenoase cu natura. Locuitorii județului Bistrița-Năsăud au început să facă pași importanți în această direcție odată cu implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).
Lansat în urmă cu mai bine de un an, SGR continuă să transforme returnarea ambalajelor de băuturi din plastic, sticlă și metal într-un obicei firesc și accesibil pentru toată lumea. Astăzi, sistemul este cel mai eficient instrument de colectare a deșeurilor de băuturi în vederea reciclării pe care românii îl au la îndemână.
Pentru județul Bistrița-Năsăud, anul 2025 a început promițător. Cu plasele pline, oamenii au învățat drumul spre punctele de colectare SGR, iar asta se vede în cantitatea de ambalaje returnate – doar în luna ianuarie, peste 4 milioane de recipiente au fost recuperate la nivelul județului. Cu fiecare ambalaj returnat, localnicii demonstrează că responsabilitatea față de mediu este o practică tot mai prezentă în comunitate.
Provocarea RetuRO: 6 miliarde de ambalaje returnate la nivel național
În 2025, România are șansa de a face un pas decisiv în lupta cu deșeurile, iar RetuRO, administratorul sistemului, a lansat în acest sens o provocare tuturor românilor: 6 miliarde de ambalaje returnate până la finalul anului. O propunere ambițioasă, dar realizabilă, care ne va permite să reducem semnificativ cantitatea de ambalaje SGR care ajunge în natură sau la gropile de gunoi.
În primul an de funcționare a sistemului, românii au returnat prin SGR peste 3,36 miliarde de ambalaje. Ca un exercițiu de imaginație, dacă presupunem că toate aceste ambalaje ar fi de 0,5 litri și le-am pune cap la cap, ar rezulta un șir lung care ar putea înconjura Pământul de aproape 20 de ori.
Ce înseamnă 6 miliarde de ambalaje colectate pentru comunitate?
Provocarea celor 6 miliarde de ambalaje nu este doar o necesitate, ci și o oportunitate de a crea un impact pozitiv în comunitate pe mai multe planuri:
1. Un mediu mai curat și un consum mai responsabil de resurse
Efectele SGR se văd deja în comunitatea locală: de la străzi și spații de relaxare în aer liber mai curate, până la păduri care răsuflă ușurate. O plimbare în parc sau în mijlocul naturii devine, astfel, o plăcere.
2. Susținerea economiei circulare
Cu SGR, ambalajele de băuturi își urmează cursul firesc: de la raft, la punctele de colectare, către reciclatori și înapoi la raft, sub formă de noi ambalaje. Astfel, resursele naturale sunt protejate, întrucât, prin reciclarea ambalajelor, rezultă materie primă secundară de calitate pentru a acoperi mare parte din producția de noi ambalaje la nivel național. Mai mult, materia obținută în urma reciclării reduce dependența de importuri și susține dezvoltarea economiei circulare în România.
3. Alăturarea la o mișcare națională
Provocarea celor 6 miliarde de ambalaje este un efort colectiv care unește comunități din întreaga țară într-un obiectiv comun: un mediu mai curat pentru generațiile viitoare. Sistemul a fost gândit pentru a facilita returnarea ambalajelor într-un mod simplu și accesibil pentru toată lumea. În acest sens, planurile RetuRO pentru dezvoltarea sistemului în 2025 vizează încurajarea micilor comercianți, în special în zonele rurale, să se înscrie în SGR și să înființeze propriile puncte de colectare.
În sprijinul acestui demers, RetuRO oferă micilor comercianți asistență logistică, suport informațional și soluții adaptate nevoilor specifice ale comercianților, pentru a facilita integrarea lor în sistem, astfel încât românii din toate colțurile țării să returneze ambalajele cu ușurință și să contribuie activ la transformarea sustenabilă a comunităților.