Avem 642 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore nouă bistrițeni au fost infectați cu coronavirus, iar 17 persoane au fost declarate vindecate și externate. S-au înregistrat și două decese. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 637 de cazuri noi de infecție.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostrum, au fost înregistrate nouă cazuri noi de infecție cu coronavirus, printre care un asistent medical. Astfel, în acest moment 642 bistrițeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.
Dintre persoanele infectate de la începutul pandemiei, 492 s-au vindecat, iar 59 au decedat. De la ultima raportare, au fost înregistrate încă două decese.
Deces nr. 58 în județul Bistrița-Năsăud
Barbat, 70 ani, internat în 6 iulie în Secția Oncologie medicală-Paliativ, confirmat Covid-19. A decedat în 11 iulie. Cunoscut cu comorbidități: Neoplasm gastric cu metastaze (ganglionare, peritoneale), Diabet zaharat tip II.
Deces nr. 59, în județul Bistrița-Năsăud
Femeie, 65 ani, internată în 21 iunie în Medicină Internă (Insuficiență respiratorie acută, Bronhopneumonie acută), transferată în 23 iunie în Secția ATI, unde a decedat în 13 iulie. Cunoscută cu comorbidități: Infarct miocardic vechi, By-pass aorto-coronarian, Hipertensiune arterială, Cardiopatie ischemică, Insuficiență cardiacă.
În acest moment, în județul Bistrița-Năsăud sunt 91 cazuri active.
Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 14.07.2020, este următoarea:
- 642 cazuri confirmate de CoVid-19;
- 59 decese,
- 492 persoane vindecate,
- 9 persoane externate la cerere.
Precizare din partea Instituției Prefectului:
- Până în prezent, 47 cadre medicale (doisprezece medici, 35 asistenți) și 17 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 33 au fost declarate vindecate.
- Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa – Năsăud. Două sunt declarate vindecate.
- Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar). O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați.
- Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate.
- 26 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, opt au fost declarate vindecate.
- Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum. Două au fost declarate vindecate.
- Șase persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate.
- O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată.
- Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
- Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate.
- O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată.
- 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.
Situația epidemiologică la nivel național:
La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 637 de noi cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 33.585. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. De asemenea, 1.931 de persoane au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, 5.108 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia 122 au decedat, iar 157 au fost declarați vindecați.