13.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 23, 2025

Bistrița: Locurile de parcare libere – la un click distanță!

A apărut aplicația care îi scutește pe bistrițeni de un drum în plus până la Primărie. Simplu și rapid, chiar de acasă, bistrițenii vor avea posibilitatea să afle care locuri de parcare de reședință sunt ocupate, libere, rezervate sau neatribuite.

De astăzi puteți verifica, în timp real, ce parcări de reședintă sunt libere în orașul Bistrița.

Municipalitatea a realizat o aplicație care permite bistrițenilor să verifice dacă în zona în care locuiesc sunt locuri de reședință libere.

Tot ceea ce trebuie să facă acum este să dea un click AICI.

Problema locurilor de parcare este veche, și binecunoscută atât de bistrițeni cât și de autorități.

Viceprimarul Cristian Nicolae sublinia recent creșterea exponențială de autoturisme. Anul trecut, scoaterea taxei de înmatriculare i-a încurajat pe mulți cetățeni să achiziționeze mașini într-un numar mult mai mare. Drept dovadă, au fost înmatriculate în județul Bistrița-Năsăud 10.500 de mașini.

Dat fiind acest fapt, municipalitatea ia în considerare ridicarea valorii impozitului la mașini. Asta, măcar de la a doua sau a treia mașină, pentru familiile care stau la bloc.

Gina BONTAȘ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.