19.2 C
Bistrița
joi, aprilie 24, 2025

BISTRIȚA: De mâine se ÎNCHIDE strada Panait Cerna

Strada Panait Cerna din Bistrița va intra în reabilitare. Municipalitatea a anunțat că lucrările vor dura mai bine de o săptămână. Circulația va fi restricționată.

S-au anunțat noi lucrări la carosabil, de această dată în zona „de la Sens”. Mai exact, de mâine intră în reabilitare strada Panait Cerna.

Pe perioada celor aproape două săptămâni de lucrări, traficul va fi restricționat.

Se reabilitează carosabilul pe strada Panait Cerna!

Marți, 20.06.2023, încep lucrările de reabilitare a suprafeței de asfalt pe strada Panait Cerna. Termenul de executare a lucrării este de aproximativ 10 zile, în funcție de condițiile meteo, interval în care se impune restricții de circulație în zonă.

Rugăm participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să folosească trasee alternative”, a transmis Primăria Bistrița.

UPDATE – Pe unde vor cicula autobuzele Transmixt

Dragi călători,

Pe perioada lucrărilor ce vor fi efectuate pe strada Panait Cerna, începând cu data de 20.06.2023, pentru a evita eventualele ambuteiaje ce ar putea avea loc pe această stradă traseul liniilor 2 si 2A va fi deviat după cum urmează:

  • LINIA 2
    • TUR – Str Libertatii- B-dul Independentei – str. St. O. Iosif – traseul normal
    • RETUR – Unirea (drumul spre Slatinita)- Str Calea Moldovei- str 1 Decembrie- bld Republicii- str Al Odobescu- str Alba Iulia- Str. St. O. Iosif – B-dul Independentei – traseul normal
  • LINIA 2A
    • TUR – Viisoara- str Calea Dejului- Str Libertatii- B-dul Independentei – str. St. O. Iosif – traseul normal
    • RETUR – Unirea (zona Avicola)- Str Calea Moldovei- str 1 Decembrie- bld Republicii- str Al Odobescu- str Alba Iulia- Str. St. O. Iosif – B-dul Independentei – traseul normal

În aceste condiții în locul stațiilor de pe str. Panait Cerna se vor folosi stațiile nr. 4 (vis a vis de Biserica Sf. Ana) și stația nr. 20 (Biserica Sf Ana) de pe bld Independentei.

Bineînțeles toate modificarile vor fi vizibile în aplicația mobilă TMX Transport Bistrița pe care vă încurajăm să o folosiți cu încredere.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim călătorii plăcute cu transportul public în Bistrița și cartiere” au transmis reprezentanții firmei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: