Nu e rost de plictiseală, în zilele următoare, la Bistrița! La Palatul Culturii se anunță o dezbatere specială la care participă filosofii Claudiu Gaiu și Attila Szigeti. Tot aici, săptămâna viitoare – un spectacol de teatru de excepție:

Miercuri, 22 martie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii ne delectăm cu piesa de teatru al lui Cehov – „Cerere în căsătorie”. Din distribuție fac parte trei actori din Bistrița: Ramona Dumitrean, Ciprian Vultur și Dorin C. Zachei.

Duminică, 19 martie, la Sinagoga din Bistrița are loc un concert extraordinar susținut de flautistul Matei Ioachimescu și Romanian Flute Ensemble.

Muzicianul va susține în 20 martie și un masterclass la Bistrița:

În cadrul seriei de evenimente Cultura Urbană – Cultura Dezbaterii, organizate de Centrul Cultural Municipal George Coşbuc, Palatul Culturii organizează o nouă conferință. 

Sâmbătă, 18 martie, ora 17.00, la Palatul Culturii are loc conferința „Epoca Narcisismului: În Marginea Operei lui Christopher Lasch”

Este vorba despre o masa rotundă şi prezentări de carte. Invitați sunt 

• Dr. Anca Simitopol – politolog
• Dr. Oana Mateescu – antropolog (Universitatea Babeş-Bolyai)
• Dr. Attila Szigeti – filosof (Universitatea Babeş-Bolyai),
• Dr. Claudiu Gaiu – filosof (Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga).

Moderator: Simion Pop – consultant cultural CCM, antropolog.

Publicul va avea parte de o prezentare a traducerilor în limba română ale importantului autor american, istoric şi critic cultural. Cărțile sale au fost publicate de Editura Alexandria, iar bistrițenii își vor putea achiziționa volumele tot sâmbătă, la Palatul Culturii. Acestea se pot achiziționa și online de AICI.

Dezbaterea se va concentra pe câteva dintre temele operei lui Christopher Lasch, dar și pe felul în care acestea sunt folositoare pentru înţelegerea societăţii contemporane.

Christopher Lasch (1932-1994) este autorul unor importante eseuri de critică socială inspirate de studiul istoriei moderne.

Reflecțiile sale se concentrează asupra prăbuşirii civilizaţionale resimţite de Occident începând cu anii ’70 ai secolului trecut.

Claudiu Gaiu:

La scurt timp după apariţia celei mai cunoscute cărţi ale sale, Cultura narcisismului (1979), preşedintele SUA, Jimmy Carter preia expresiile autorului pentru a le vorbi americanilor despre lipsa de încredere şi pierderea sensului vieţii resimţite de compatrioţii săi.

Christopher Lasch îi va scrie faimosului său cititor că – deși folosesc aceeaşi termeni, ideilor lor nu sunt comune. Simțul său pedagogic nu vedea un obstacol în funcţia prezidenţială pentru a încerca instruirea unui eventual discipol.

Pionierul american fusese una din figurile omului nou, urmărind un ideal progresist sau religios printr-o despărţire dureroasă de trecut. Dar singurul raport al Noului Narcis din secolul XX cu lumea veche este nostalgia comercială. Incapacitatea sa de a privi înapoi, îi interzice orice proiecţie în viitor. Îi rămâne, ca unic orizont spiritual, preocuparea anxioasă pentru sine, întreţinută şi teoretizată de o mişcare prin excelenţă antireligioasă: demersul terapeutic.

Dacă se declară autonom în discursul politic, iar programele sale pedagogice anunţă eliberarea de necesităţi, omul modernităţii târzii îşi cedează în realitate orice competenţă unor birocraţii private sau publice.

Lumea exterioară se prezintă sub forma unor reglementări kafkiene sau a unor intruziuni violente, silind individul la replieri succesive spre asociaţii tot mai depolitizate. Ultima redută –  familia, redefinită ca fortăreaţă a intimităţii. Închiderea plăcerii şi virtuţii în sfera căminului este provocată şi organizată de dezvoltarea unor forţe externe – industria divertismentului şi asistenţa socială – ale căror extindere surpă însă vatra familială.

Christopher Lasch a împărţit cu romancierul John Updike nu doar camera de cămin studenţesc. Ci şi interesul pentru clasa de mijloc, în a cărei decădere vede estomparea democraţiei.

Aceasta nu mai e vechea suveranitate a poporului, cum scriau clasicii iluminismului. Ci este fie statul terapeutic, menit să dezarmeze coagulările politice ale maselor, fie cadrul individualismului radical al unei elite nomade care a dezvoltat deja mecanismele secesiunii sale în raport cu existenţa comună.

Tablourile teoretice sumbre trasate de Lasch conţin şi luminile speranţei, surprinzător descoperite de autor în cercetări întreprinse asupra creştinismului protestant şi a mişcării populiste americane din secolul al XIX-lea.

„Dispreţuiesc agăţarea disperată de viaţă doar de dragul de a trăi, o trăsătură marcantă a temperamentului contemporanilor noştri”, spunea Christopher Lasch în ultimul său interviu, justificându-şi refuzul de a accepta tratamente medicale ce i-ar fi redus puterea de muncă şi luciditatea. Gânditorul american făcea dovada că analizele sale asupra tarelor societăţii contemporane erau parte a unei filosofii existenţiale…