Se împlinesc azi 760 de ani din 16 iulie 1264, când Papa Urban al IV-lea se referea la spațiul în care locuim ca fiind cel „numit în limba obişnuită Bistriche”. Este prima atestare documentară a Bistriței. Oraşul fusese pomenit şi în 1241, însă ca și „oppidum Nosa” – distrus și devastat de barbarii mongoli…

Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud ne reamintesc importanța zilei de 16 iulie, postând documente din Colecția „Iulian Marțian”.

„Urban episcopul…, prea iubitului nostru fiu întru Hristos, Ștefan, întâiul născut al prea iubitului nostru fiu Bela, ilustrul rege al Ungariei, mântuire… tu sub cuvântul unei învoieli care, fără consimțământul reginei, s-a făcut odinioară între tine și numitul rege, tatăl tău, ai încălcat împotriva dreptății și ții, spre paguba și neajunsul numitei regine niște sate și pământuri numite în limba obișnuită Bistrița, Rodna, Zelna și Crainimăt, pe care le-au stăpânit în tihnă și pace atât susnumita regină, cât și toate înaintașele sale din vremuri a căror amintire s-a pierdut...”, se precizează în documentul semnat de Papa Urban al IV-lea.

Totul a început cu aproape 900 de ani în urmă, când pe aceste meleaguri au fosti instalați  flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic de sași.

Au fost înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat. Au format aici, după mijlocul secolului al XII-lea, o aşezare care avea să înflorească progresiv.

Anul 1241

Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa”. Era numele dat de coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici: Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).

Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări le-au fost distruse.

MISTERELE Bistriţei. Începuturi sângeroase. Tătarii dau iama în târg şi ucid peste 6.000 de bistriţeni…!

După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid. La cea de-a doua invazie, în 1285, reacția comunității bistrițene va fi mult mai bine coordonată.

Prezența unui comite pe aceste meleaguri (atestat documentar la 1274), a presupus și existența unei mici fortificații în care acesta își avea reședința. Documentele au înregistrat un „turn de piatră”. Acesta era situat, cel mai probabil, în extremitatea de nord-est a așezării medievale. Acesta avea să fie inclus mai târziu în sistemul de apărare al orașului.

Primele drepturi, primele privilegii…

Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă. În locul comitatelor s-au format scaune și districte – entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie.

Prin poziția sa geografică, Bistriței îi este consacrat statutul de centru al regiunii şi beneficiară a unor privilegii.

Bistrița devine un oraș liber regal care se bucură de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut. Între acestea – și cel de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie.

Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas atunci când regina Elisabeta acordă în 30 decembrie 1330 privilegiul de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor”. Tot atunci este oferit și dreptul de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de bistriţeni.

Prin actul amintit erau deschise larg căile mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului. Era recunoscută cetățenilor săi autonomia juridică.

Regele Sigismund de Luxemburg le acordă bistrițenilor în 1366 privilegiul de a-şi alege în fiecare an „după deopotriva lor învoire a tuturor – judele și jurații”. Orașul a primit şi dreptul la pecete și stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraș liber.

Ridicarea fortificației de zid se apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistrița figurează în documente cu titlul de civitas.

În acest mod Bistrița se alătură celorlalte orașe libere regale, înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Brașov, Sebeș, Sighișoara, Mediaș și Cluj. Documentele rămân oricum obscure în privința acestei etape a sistemului de apărare al orașului.

Singurul document care vorbește de zidurile și turnurile orașului, muri et aedificia fortalitii, datează din anul 1438. Regina Elisabeta atrăgea atenția asupra stării de ruină în care se găsea fortificația, solicitând lucrări de reparații și întărire a incintei.

Sub protecţia reginei…

Aflați sub protecția și grija reginei Ungariei, bistrițenii devin cei mai importanți negustori din zonă. Ei intermediază comerțul între Transilvania și Moldova. Mai mult, regele Ludovic de Anjou acordă Bistriței în 1352 dreptul de a ține „târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu. Era organizat timp de 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piața Centrală.

Burgul este declarat „oraș liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon.

Stema veche a Bistriței cuprinde un cap de struț încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerțului și coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou.

În anul 1465 regele Matei Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și de a fortifica întreaga localitate.

Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta și morile din întreg orașul…

Foto @ Bistrita de altădată