Câțiva proprietari de restaurante din Bistrița s-au trezit în aceste zile cu notificări din partea DSVSA Bistrița-Năsăud referitoare la „Sarcini din Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare”, în care se precizează că firmele lor au fost nominalizate în vederea asigurării serviciilor (preparare și servire a hranei/preparare și livrare a hranei) „la declararea stării de mobilizare (generală/parţială)/asediu sau război”. Bistrițeanul.ro a intrat în posesia copiei unei astfel de notificări:
„La declararea stării de mobilizare (generală/parţială)/asediu sau război, vă informăm că societatea dumneavoastră a fost nominalizată în vederea asigurării serviciilor de hrănire (preparare și servire a hranei/preparare și livrare a hranei), în limitele maxime ale capacității de procesare/servire/livrare.
Detalii privind numărul de persoane, tipul de serviciu solicitat, modalitatea de plată, termenele și condițiile de prestare/servire/livrare a acestuia, precum și alte elemente vor fi stabilite de către beneficiar și se vor pune la dispoziție numai după declararea stării de mobilizare (generală/parţială)/asediu sau război prin comandă de stat și/sau contract de achiziții publice de servicii”, se arată în notificarea DSVSA.
Ioan Bogolin, șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că este vorba despre o strategie care se face de ani de zile, dar care nu poate fi pusă în contextul războaielor care sunt acum în desfășurare la granița României.
Redacția Bistrițeanul.ro a solicitat un punct de vedere și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, structură către care am fost direcționați pentru o explicație și un răspuns oficial.
Deocamdată, biroul de presă al ANRSPS nu a răspuns, dar vom reveni imediat ce primim răspunsul la întrebările noastre.