-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Betak intră în 2022 cu motoarele turate și cu o cifră de afaceri cu peste 50% mai mare! La anul intră pe piață cu un super-parapet

Dacă pe unii producători cei doi ani de pandemie i-a frânat, Betak intră în 2022 cu motoarele turate și mai mult, cu o cifră de afaceri cu peste 50% mai mare decât anii trecuți. Betak se pregătește să vină pe piață în 2022 și cu un super-parapet.

Producătorul Betak nu s-a odihnit deloc în acești doi ani de pandemie. 2021 îl încheie cu o cifră de afaceri mai mare cu 52% decât anul trecut.

Nu mai punem la socoteală faptul că anul acesta a lansat în producția de serie mai multe produse noi, proaspăt brevetate:

  • cupla rapidă (pentru cuplarea rapidă și sigură a electrozilor de împământare în circuitul prizelor de pământ);
  • cap batere (pentru ușurarea și simplificarea introducerii electrozilor de împământare în pământ cu ajutorul vibrațiilor)
  • și electrodul de împământare ROL-X multistrat (care crește substanțial viteza de descărcare în pământ a suprasarcinilor electrice sau, mai pe românește, oferă o protecție mai bună la trăsnete).

„De asemenea, pentru parapetul de protecție stradală foarte greu de pod sau în conformitate cu terminologia europeană standardizată H4b, suntem foarte aproape să finalizăm testele prin simulare FEA (Finite Element Analysis) la un institut specializat din Belgia. Va urma anul viitor în primăvară testul de impact (crash test) în Italia și certificarea europeană a parapetului. Apoi vom fi în masură să fabricăm și să intrăm pe piață cu acest produs. Toate utilajele pentru începerea producției sunt la această dată pregătite de livrare la furnizorii noștri.

Am finalizat în acest an testarea și certificarea întregii game de parapet pietonal sau parapet de protecție pentru pietoni, realizate după proiecte proprii, din profile metalice închise și, cea mai proaspată realizare, din profile metalice deschise.

Pe rol în acest moment avem testarea prin simulare la încărcarea de forțe orizontale conform normelor în vigoare și certificarea parapetului de protecție pentru biciclete, un produs nou care datorită calitătilor sale deosebite este deja solicitat acolo unde există piste și trasee urbane pentru biciclete. Toate proiectele noastre  au documentația depusă și înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci”, precizează Caius Bulea, director general Betak.

Tot Betak a fost în spatele parapetului de protecție din zona industrială, acolo unde și-au pierdut viața mai multe persoane, după ce s-au izbit cu autoturismele de stâlpii de beton ai pasarelei.

De când a fost montat parapetul de protecție marca Betak nu s-a înregistrat niciun incident. Regretul producătorului este că nu a solicitat Primăriei Bistrița mai repede, imediat după primul incident, aprobarea de amplasare.

Diplome de merit la 10.000 tone de oțel prelucrat

Anul acesta, Betak a mai bifat o performanță. În 23 noiembrie a atins pragul de 10.000 tone de oțel prelucrat în fabrică. Performanța a fost transformată într-o adevărată sărbătoare, marcată cu șampanie, pișcoturi, ședințe foto și premii pentru cei mai performanți angajați.

„Le sunt recunoscător, îi felicit și cu această ocazie sunt onorat să vă spun numele celor care au obținut cele mai importante distincții de merit. S-au acordat diplomele de merit <Betak Excelsior>  următorilor colegi, fiecăruia în domeniul său specific de activitate:  doamnei Ana Oprea din Departamentul Contabilitate, doamnei Aurelia Marga din Departamentul Comercial, doamnei Corina Pop din Departamentul Calitate, domnului Martin Incier din departamentul IT, domnului Alexandru Susa din Secția Prelucrări Metalice, domnului David Gergely din Secția Prelucrări Metalice, domnului Irimie Balazs din Atelierul Electric și domnului Onișor Burdohos din Secția Zincare. Le mulțumesc încă odată pentru activitatea desfășurată, nu numai lor, ci întregului colectiv al Betak. La acest eveniment a participat din partea Camerei de Comerț și Industrie domnul președinte Vasile Bar, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru solicitudine”, mai spune Caius Bulea.

Pentru necunoscători, nu e chiar floare la ureche să descarci 1.000 de tone de oțel materie primă, să prelucrezi și să încarci 1.000 de tone de produse finite în fiecare lună.

În ciuda grijii pentru angajați și Betak se confruntă cu o lipsă acută de forță de muncă. Culmea, pandemia n-a făcut altceva decât să acutizeze acest fenomen: „Până la urmă cred că și noi vom fi nevoiți să aducem muncitori din afară”, concluzionează directorul general al companiei.

În preajma sărbătorilor de iarnă, Betak vine și cu un cadou muzical. În data de 19 decembrie, la Sinagogă, va avea loc Concertul de jazz – american carols, colinde și standarde, susținut de trupa de jazz Ana Maria Galea – cameral quintet. În  22 decembrie, la Biserica Romano-Catolică va avea loc un recital de orgă susținut de profesorul Erich Türk.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.