-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

BEJ a decis: Distribuirea de măști cu mesaj electoral „marca PNL” încalcă legea! Va fi sesizată Poliția

Potrivit Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6, Stelian Dolha a încălcat legea când a distribuit măști cu mesaj electoral muncitorilor din RAAL Prundu Bârgăului. BEJ va sesiza Poliția pentru continuarea cercetărilor, odată ce hotărârea rămâne definitivă.

În timpul unei vizite cu caracter electoral la RAAL Prundu Bârgăului, Stelian Dolha, fost prefect și actual candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean din partea PNL, a împărțit măști de protecție muncitorilor.

Acestea însă erau inscripționate, pe o parte a ambalajului, cu numele său și a partidului din care face parte, precum și cu sloganul său de campanie (PNL, Stelian Dolha, Bistrița-Năsăud înainte de toate).

PSD a făcut o plângere la BEJ, dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, întrucât fapta este una de natură penală, fiind interzisă oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Bistrițeanul.ro a scris despre asta AICI.

BEJ a admis contestația formulată de PSD și dacă va rămâne definitivă hotărârea sa, va trimite spre soluționare sesizarea la Inspectoratul de Poliție Județean.

Culmea, deși vorbim despre o faptă penală, distribuirea de măști a fost salutată de către premierul Ludovic Orban, la vizita sa la Bistrița. Gestul a fost considerat „pozitiv”.

„Deci eu am solicitat fiecărui candidat al Partidului Național Liberal să achiziționeze măști astfel încât în interacțiunea cu alegătorii să aibă posibilitatea să pună la dispoziția unor oameni care nu au măști, pentru protejare, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului. Faptul că a distribuit Stelian Dolha niște măști e mai degrabă un lucru pozitiv decât un lucru negativ”, a precizat Ludovic Orban în conferința de presă de la Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...