8.2 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

Bărci cu motor termic pe lacul Colibița? Mai răruț, că-i mai drăguț! Cum au descurajat autoritățile fenomenul

Anul acesta, trei posesori de bărci cu motor termic sau hibrid au fost surprinși pe lacul Colibița, deși regulamentul interzice acest lucru. În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, prefectul Ovidiu Frenț a susținut că posesorii de bărci au fost descurajați de autorități, prin intermediul controalelor.

Un regulament de exploatare a lacului Colibița, emis în 2017, interzice ambarcațiunilor cu motor termic și hibrid să fie folosite în cea mai nouă stațiune din țară.

Vara aceasta, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a surprins trei posesori de bărci care au încălcat prevederile regulamentului, folosind pentru navigat astfel de ambarcațiuni. La următoarea abatere, posesorii de bărci sunt sancționați cu amenzi care pot să ajungă la 9.000 de euro.

Potrivit prefectului Ovidiu Frenț, posesorii de bărci au fost descurajați să mai folosească alte ambarcațiuni. Acesta mai spune că cei care ar avea astfel de intenții ar fi turiștii care vin din altă parte cu bărcile la Colibița.

„Am avut trei cazuri de încălcări ale regulamentului la Colibița și lumea începe să înțeleagă că nu te poți juca cu o sursă de apă. (…) I-am descurajat și sperăm la eliminarea totală a acestor cazuri”, a declarat, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, prefectul Ovidiu Frenț.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: