2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Bărbat din Livezile reținut! Le promitea locuri de muncă în Germania și le punea să se prostitueze! Chiar și minore!

Polițiștii din cadrul DIICOT au descins ieri după-masă la Livezile. Este vorba de un dosar de trafic de persoane. Un bărbat ar fi fost reținut. Acesta e acuzat că a racolat femei, promițându-le locuri de muncă în Germania, pe care de fapt le punea să se prostitueze. Printre victime, și o minoră.

Ieri după-amiază polițiștii din cadrul DIICOT au descins în Livezile, în cadrul unui dosar de trafic de persoane. S-ar părea că mai multe fete ar fi fost racolate și obligate să practice prostituția în străinătate. Un bărbat de aproximativ 40 de ani, A.C, din Livezile, ar fi fost reținut de procurorii DIICOT. Surse ale Bistrițeanul.ro au confirmat descinderile la domiciliul bărbatului din Livezile.

Vom reveni cu informații oficiale din partea DIICOT.

Update

La data de 26 august 2020, urmare a unui număr de 3 percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Bistrița şi a comunei Livezile, judeţul Bistrița Năsăud, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat,în vârstă de 36 de ani, din Livezile, pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi spălare de bani.

În fapt s-a reţinut că, în perioada iulie 2016 – martie 2020, inculpatul a recrutat, prin inducere în eroare, un număr 5 persoane vătămate, pe care le-a transportat în Germania şi le-a gazduit într-o locuinţă închiriată iar apoi le-a plasat în diferite localuri și cluburi de noapte, obținând peste 300.000 euro din practicarea prostituției de către victime.

De asemenea, în cursul lunii martie 2017, inculpatul a recrutat o minoră în vârstă de 17 ani, în vederea practicării prostituției, prin promisiuni de angajare în străinătate, pentru îngrijirea unui copil, pe care ulterior a transportat-o în Germania şi a determinat-o să practice prostituția în favoarea sa.

Pentru a ascunde originea ilicită a unor sume de bani obținute din exploatarea sexuală a persoanelor vătămate, în perioada 2016 – 2017, inculpatul a achiziționat autoturisme second-hand din Germania, mobilă second-hand sau alte articole de uz casnic, pe care le-a transportat în România, după care le-a comercializat.

Folosind metoda „lover boy”, acesta ar fi câștigat încrederea unor fete vulnerabile, după care le-ar fi transportat în Germania. Totodată, acesta le-ar fi promis că situația este una temporară, iar în momentul în care acestea refuzau să practice prostituția, ar fi devenit agresiv atât verbal, cât și fizic. Toți banii obținuți ar fi ajuns la el, iar fetele implicate continuau astfel să rămână dependente financiar de el. (…) În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie (telefoane mobile, o tabletă). Totodată, au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, 4 persoane. În urma investigațiilor desfășurate, au fost identificate până în prezent cinci victime majore și una minoră, toate exploatate sexual în Germania” exemplifică și reprezentanții IPJ BN.

În cursul acestei zile inculpatul va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.