2.1 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

AZI, în Bistriţa – Muzica la altitudine! Mâine, 4 tromboniști de excepție

Melomanii din Bistrița au ocazia să se delecteze, astăzi, de la ora 17.00, la Sinagoga din Bistrița, cu un concert extraordinar! Pe scenă vor evolua tineri muzicieni care au participat la Masterclass-ul pentru vioară și violoncel la Poiana Stampei.

Muzica la altitudine este organizat de bistrițeanca Cristina Istrate și este coordonat de reputații profesori Ștefan Horvath și Răzvan Suma.

Douăzeci de cursanţi preselectaţi au avut în aceste zile oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu violonistul Ştefan Horvath şi violoncelistul Răzvan Suma.

Astăzi, 25 iulie, de la ora 17.00, are loc concertul final.

Evenimentul este oferit de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Institutul Cultural Român, Asociația Culturală Muzica la Altitudine și Primăria Poiana Stampei.

Vineri, 26 iulie 2019, de la ora 18.00, la Sinagoga din Bistrița aveți ocazia să participați la un recital inedit pentru orașul nostru: patru tromboniști de excepție vor susține pentru prima oară la Bistrița un recital extraordinar.

Este vorba despre Brass Ensemble Rumänien, care ne va oferi o fantastică incursiune de la tourn music la jazz.

În program:

Johann G. Chr. Störl (1675-1719) – Turmmusik
P. Telemann (1681-1767) – Concerto a 4
G. Albrechtsberger (1736-1809) – Doppelfuge
v. Beethoven(1770-1827)- Equali No.l
Schumann (1810-1856) – Visare
Wagner (1813-1883) – Tannhäuser
Brahms (1833-1897) – Motet arranged by Elwood Williams
Bruckner (1824-1896) – Inveni David arranged by Donald V. King
Zitnik (1906-1973) – Ples (1946)
Cossetto (1918-2006) – Pjesma
Armitage (1928-2005) – Bless my bones arranged by Hugo Helfenstein
C.H. Joubert – Happy to meet you
P. Schiltknecht – Fighting trombones

 

Evenimentul este oferit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrița.

 

Foto @ Muzica la Altitudine

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...