3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Avem iar Pinot Gris de Dumitra, după zeci de ani! La Crama Harșian!

Inginerul Octavian Harșian și-a văzut visul cu ochii, după ani de muncă. Pe masa cramei din Dumitra stau acum primele sticle îmbuteliate cu Pinot Gris, vinul care a cucerit în 1930 titlul de cel mai bun Pinot Gris din Europa. Ce-l face atât de special? Solul și expunerea viilor! – spune Harșian.

Faimosul Pinot Gris de Dumitra care cucerea Europa, în 1980, a stat la baza ambiției inginerului Harșian de a pune iar pe harta viticolă a țării faimoasele vinuri de Dumitra, dispărute din zonă după  1990.

În urmă cu câțiva ani, Octavian Harșian a început să planteze vițe de vie din soiuri nobile pe câteva hectare compactate cu greu, după ce a convins proprietarii să-i vândă loturile de teren unde altădată erau viile fostului IAS Dumitra. Povestea începutului Cramei Harșian o puteți citi AICI.

Dar, marea sa ambiție era să refacă Pinot Gris-ul decretat de specialiști în 1930 ca fiind cel mai bun din toată Europa. A adus butași din acest soi din Austria și anul 2017 va rămâne în istoria Cramei Harșian ca primul în care a produs iar, după zeci de ani, acest vin nobil, atât de apreciat și cu o aromă specială dată de zona în care soiul este cultivat.

„Acest Pinot Gris a rămas un paradox în istoria viticulturii, Dumitra nefiind o zonă foarte favorabilă pentru așa ceva. Eu cred că terenul scheletic pe care sunt viile și terenul calcaros cu tuf vulcanic fac diferența. Mă bucur enorm că am reușit să îmbuteliem iar Pinot Gris la Dumitra. A fost un pariu personal și l-am câștigat. Avem deocamdată undeva la 2000 de litri și a ieșit foarte bun. Îl poate cumpăra oricine dorește să pună acest vin cu o poveste atât de frumoasă pe masa de Paște. Da, e un vin de poveste, cum sunt mai toate vinurile noastre…” – a declarat inginerul Harșian pentru Bistrițeanul.ro.

Crama Harșian a înregistrat în toamnă o producție de peste 40.000 litri de vin. Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Fetească Albă, Muscat Otonel, Traminer, Neuburger, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră și mult așteptatul Pinot Gris pot fi acum comandate de restaurante sau cumpărate de oricine vrea, direct de la crama de la intrarea în Dumitra. Vinul se vinde îmbuteliat sau vrac.

Programări și mai multe informații puteți obține la tel. 0768531737

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...