9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Avem 14 zile să adunăm 40.000 de dolari ca Robert să poată umbla, sări și alerga

Robert e cel mai mic dintre cei șase copii ai familiei. Ar trebui să alerge, să facă năzbâtii, dar el nu se poate mișca nici măcar un centimetru singur. Șansa la o viață normală i se poate oferi peste ocean. Dar mai are nevoie de 40.000 de dolari. În 14 zile! Îi adunăm??

Locuiesc într-un apartament ANL, în Năsăud. Sunt șase frați, trei fete și trei băieți. Iar Robert este cel mai mic. Are 13 ani și e la vârsta la care ar trebui să fugă, să se dea pe bicicletă, pe skateboard, să meargă la ștrand cu prietenii, să joace fotbal.

Dar, Robert e țintuit la pat, din cauză că s-a născut cu tetrapareză spastică. Îți poate mișca mâinile, dar nu se poate deplasa un centimetru singur.

Are un triciclu pe care-l folosește ca să iasă afară. Dar ar da și el cu piciorul în minge sau ar merge undeva DOAR cu prietenii, nu și cu mama care trebuie să-l însoțească.

Șansa la o viață normală a apărut când doi medici din Statele Unite ale Americii l-au acceptat să-l opereze.

Soarta mi-a surâs atunci când am fost acceptat în America pentru două operații: SDR şi ortopedică. Urmează să fiu operat pe data de 6 octombrie 2020 de către Dr.Park pentru SDR şi de către Dr.Anderson pentru operația ortopedică” a spus Robert …cu jumătate de zâmbet.

Cealaltă jumătate de zâmbet ”atârnă” de inima …și buzunarele oamenilor. Intervenția costă 50.000 de dolari. Până acum s-au adunat 10.000 de dolari. Dar mai e un hop: trebuie adunați în 14 zile!

Suma pentru aceste două operații trebuie depuse în contul spitalului înainte cu 45 de zile de operație, asta însemnând că dacă pe data de 13 august suma nu este depusă, o să pierd șansa de a fi operat. Iar timpul pentru o nouă programare este foarte lung, este vorba de doi ani de așteptare, iar eu am deja 13ani” a explicat Robert.

Băiatul a făcut și un calcul matematic. A ajuns la concluzia că dacă ”10.000 de suflete s-ar aduna și ar dona 18 lei pentru cauza mea, aș putea fi salvat, aș putea fi un copil normal, un copil care ar putea zâmbi, ar putea face primii pași după 13 ani de grea suferință, atât fizică cât și sufletească”.

În acest sens a fost deschis un cont pe numele mamei – Gira Cristina.

Banca Raiffeisen

Cont RON – RO32RZBR0000060021668356

Cont EURO – RO97RZBR0000060019768605

Cont USD – RO62RZBR0000060021486911

COD SWIFT – RZBRROBU

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: