0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

AUDIO: Ne-am dat interesați de starea unui pacient internat în Spitalul Județean. Cine ne-a închis telefonul în nas:

Mai mulți bistrițeni ne-au semnalat faptul că nu pot să afle informații despre cei dragi lor, internați în spital. Așa că ne-am încercat și noi norocul, sunând la mai multe secții pentru a vedea ce face „mătușa”. CUM ni s-a răspuns și cine ne-a închis telefonul în nas:

În februarie 2020, la începutul pandemiei în țară, managerul Gabriel Lazany a anunțat „carantinarea” spitalului. Astfel, aparținătorii NU au mai avut voie în interiorul unității medicale, iar informații despre starea celor dragi se pot afla DOAR sunând pe secția unde aceștia sunt internați.

Pe adresa redacției au sosit mai multe sesizări, bistrițenii plângându-se că NU reușesc să dea de nimeni la spital, că uneori NU se răspunde, alteori NU li se dau informații, alteori li se închide telefonul în nas.

Așa că am decis să ne încercăm și noi norocul, pentru a vedea CUM ni se răspunde la spital, când cerem informații despre un pacient.

Am creat două personaje fictive: nepoata ANA POP, care se interesează de starea mătușii MARIA IORDĂNESCU.

Am intrat pe site-ul spitalului și am sunat la numărul de centrală afișat acolo: 0263.214.390.

Uneori ni s-a răspuns imediat în centrală, alteori a sunat ocupat, iar alteori conexiunea a eșuat. Nu am avut în schimb probleme să NU ni se răspundă PE SECȚIE.

Secția Boli Interne

Ana Pop: „Buna ziua! M-ar interesa dacă mă puteți ajuta cu o informație despre mătușa mea, Maria Iordănescu, internată acum două zile la dumneavoastră pe secție. Nu știu salonul…”

Cadru Medical: „Oare nu e internată la infecțioase? La noi nu e!”

Secția Boli Infecțioase

Aici am așteptat într-adevăr mai mult până ni s-a răspuns pe secție.

Cadru medical: „Iordănescu? Oare nu știți la ce medic? Trebuie să caut în sistem! Iordănescu ați zis, da? NU avem Iordănescu, nu avem! Sigur o cheamă așa?!? Deci e Iordănescu de la IORDAN, da? Pe secția COVID NU e!”

Secția Obstretică – Ginecologie

Aici, cadrul medical care ne-a răspuns a fost mai „înțepat” și chiar ne-a închis telefonul în nas.

Ana Pop: Oare îmi puteți spune cum se simte mătușa mea, Maria Iordănescu?

Cadru medical: Domnul doctor vă poate da astfel de relații!

Ana Pop:  Pfuu… dar nu știu la ce medic e!

Cadru Medical:  Eu nu vă pot spune. Nu am foaia aici. Domnul doctor dă relații!

Ana Pop:  Dar tot la dumneavoastră sun ca să mi-l dați la telefon atunci când aflu care medic este…? Dacă vreau să iau legătura cu…  ( dar telefonul era deja închis)…

Secția Cardiologie

Cadrul Medical: „Iordănescu?? Numai puțin, că NU îmi spune nimic numele. Calculatoarele ni-s blocate acum. Așteptați puțin la telefon, ca să verific în dosare?”

Ana Pop:  Da. Aștept!

Cadrul medical, după un minut și jumătate: „Nu este internată la noi pe cardio. Am verificat încă din data de 1 aprilie. Nu e pe cardio. Oare nu e la neurologie? Ce afecțiuni avea doamna? La noi la etajul 3 e și neurologia. Deci pe cardiologie NU e sigur!”

Secția Psihiatrie

Am sunat la numărul din centrală  și ni s-a dat numărul de telefon 0263/237.144. Am sunat la acel număr și am întrebat de mătușa Maria.

Cadrul medical:  „La ce medic este? Haideți să vă fac legătura în pavilionul de femei. Că dumneavoastră ați sunat la pavilionul de bărbați. Poate știu colegii de acolo ceva…”

Cadru medical 2:  „Nu știu dacă v-au spus colegii, dar Iordănescu nu avem. La noi nu e. Poate e la spitalul mare internată la vreo secție. Eu nu am de unde să știu unde au transferat-o de la UPU. Sunați la spital. Noi nu avem Iordănescu…”

Secția Neurologie

Cadru Medical:  „Noi nu avem pacientă Iordănescu. Îmi pare rău. Noi Iordănescu nu avem. Probabil neurochirurgie…”

Unitatea de Primiri Urgențe

Ni s-a răspuns chiar repede pe secție.

Ana Pop:  Bună ziua. Am înțeles că mătușa mea a ajuns la dumneavoastră, la urgențe. Maria Iordănescu. Oare a fost preluată? A fost transferată pe vreo secție? Ca să știu dacă mai vin încolo, că m-a rugat unchiul…

Cadru Medical: „Maria Iordănescu? Nu avem așa ceva. (se aude cum mai întreabă un coleg). Îmi pare rău, dar noi nu avem nicio fișă cu numele acesta. Poate nu a ajuns la noi.

Ana Pop:  Ok… Mulțumesc!

Aceste convorbiri au avut loc în intervalul orar 11.00 – 16.30.

La ora 18.00, am vrut să reluăm telefoanele în toate secțiile, dar numărul ne-a fost recunoscut în centrala spitalului. Centralista a murmurat, în timp ce făcea legătura – „Vai, dar mult ați mai sunat azi…!”

Nu știm exact dacă a vrut să o auzim, dar noi am auzit-o.

Pe secția Boli Interne ne-a răspuns aceeași voce, și chiar dacă de această dată „Camelia Tomșa” se interesa de pacienta „Irina Stanciu”, după ce au căutat numele și ne-au răspuns că nu este, ne-au redirecționat spre Infecțioase.

Tonul vocii celor care ne-au răspuns și conversațiile integrale, în materialul audio de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/75U7PT_I4MY” maxwidth=”900″ aspect_ratio=”16:9″ loop=”no” muted=”no” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...