6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Au sosit „girafele” Siemens la Spitalul Județean! La ce sunt folosite:

Dacă acum două zile Siemens a livrat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița unul dintre cele mai performante CT-uri, ieri au ajuns și „girafele”, aparate de radiologie mobile, care vor ajunge în mai multe secții ale spitalului.

Semne bune anul are pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița. În urmă cu două zile, Siemens a livrat unul dintre cele mai performante Computere Tomograf de pe piață.

Ieri tot Siemens a trimis la Bistrița „girafele”, aparate de radiologie mobile prietenoase, pe care sunt desenate girafe. Acestea vor ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe, Anestezie-Terapie Intensivă, dar și Pneumologie, Boli Infecțioase și Neonatologie.

„Achiziția a fost realizată în cadrul proiectului „Creșterea capacității Spitalului Județean de Urgență Bistrița de gestionare a crizei sanitare Covid-19”, în valoare de 38.174.216 lei, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, informează managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Avantajul acestor aparate de radiologie mobile este faptul că pot fi mutate inclusiv la patul bolnavului. Se limitează astfel și contactul în cazul bolnavilor cu Covid.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: