-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Au condus beți, drogați, fără permise! Au furat mașini și au fugit de polițiști! Unul se „calmează” în închisoare

Weekend plin, pe șoselele județului. Polițiștii au găsit tineri la volanul unor mașini furate, pe unii băuți și drogați, fără permise de conducere, ba și cu mașinile furate avariate. Oamenii legii au urmărit un bărbat care nu a vrut să oprească. Un alt bistrițean se „calmează” în Penitenciar, tot pentru grozăvii făcute în trafic.

Tineri și inconștienți – așa pot fi catalogați o parte dintre cei care au condus mașini pe drumurile din județ. Polițiștii au avut bătăi de cap cu unii care au ales să sfideze legile și să se urce la volan.

1. Băut și drogat, conducea pe o stradă din municipiu! Ba a și fugit de oamenii legii

La data de 31 ianuarie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care circula pe o stradă din municipiul Bistrița. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar la un moment dat a oprit, a coborât din autoturism și a fugit pe un câmp, fiind imediat prins și imobilizat de polițiștii Biroului de Ordine Publică.

Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 19 ani, din Bistrița. A fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat cu aparatul DRUG-TEST, rezultatul fiind pozitiv și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe pentru determinarea cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

2. Băut și fără permis, a furat mașina tatălui său! Acum riscă să stea 30 de zile după gratii

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 20 de ani, din Rusu Bârgăului, cercetat pentru conducere fără permis, alcoolemie și furt în scop de folosință.

Tânărul a fost depistat de polițiști în dimineața de duminică, 31 ianuarie, în localitatea Rusu Bârgăului, în apropierea unui autoturism care s-ar fi defectat și pe care încerca să-l scoată în afara părții carosabile. În scurt timp, în zonă a apărut tatăl acestuia, proprietarul autoturismului în cauză.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul ar fi sustras autoturismul din curtea locuinței și l-ar fi condus aproximativ 1,5 km, pe drumul comunal 6B. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce.

A fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

3. A fugit de polițiștii, pentru că se afla la volan, deși nu avea permis

La data de 29 ianuarie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.

Bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 27 ani din Tiha Bârgăului care, la data de 28.01.2021, în jurul orei 00:50, ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 17, pe raza localității Prundu Bârgăului. Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea pentru aproximativ 1km, după care a coborât din autoturism și a fugit.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice și s-a întocmit dosar penal. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

4. Băutura le-a adus dosare penale. Unii au de scos bani din buzunar și pentru a repara mașinile avariate

Un bărbat de 34 de ani, din Tărpiu, a fost prins conducând prin municipiu, deși NU avea permis de conducere, iar rezultatul etilotestului a indicat 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat de 38 de ani, din Bistrița, a fost prins beat la volan, prin Bistrița Bârgăului. Etilotestul a indicat 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr de 22 de ani a lovit mașina condusă de un alt tânăr, de 19 ani. Cel de 22 de ani era beat – 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

5. A făcut pe grozavul în trafic, iar acum se liniștește în Penitenciarul Bistrița

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Beclean, împotriva unui bărbat de 38 de ani, din Perișor.

Acesta a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a fost încarcerat de polițiști în penitenciarul Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...