Attila Szocs, bistrițeanul mereu îmbrăcat în verde, care are grijă de grădini, flori și morminte în Bistrița, și-a împlinit un vis. A publicat prima sa carte: o carte în care ne povestește pe șleau, toate ororile prin care a trecut în tinerețe, în casa de copii din Prundu Bârgăului.
Ne-a vizitat zilele trecute domnul Attila Szocs. O figură legendară, în Bistrița, care are grijă de gardurile vii din oraș. Pe care îl vedeți deseori prin zona industrială, cu un cărucior după el… Și care ne-a răscolit din nou, cu povestea destinului său.
„De doi ani visez să scot o asemenea carte. Sunt niște spicuiri din necazurile și ororile pe care le-am trăit la casa de copii. Mă gândesc că ar putea să urmeze încă un volum. Acesta ar fi planul.
Am făcut manuscrisul pe coli ministeriale. Manuscrisul are multe foi îngălbenite cu totul de vechi ce erau… Am consumat peste 25 de pixuri pentru a duce manuscrisul la bun sfârșit. Pe la 12 noaptea terminam cu munca, făceam sfânta rugăciune, apoi scriam. Cam un an de zile a durat scrierea. Sunt 85 de pagini. Trebuiau să fie 100, dar cei de la editura din Cluj au păstrat doar esențialul…”, ne-a povestit Atila Szocs.
„Mi-au povestit niște educatori care au avut grijă de noi la grădiniță: Attila, erai un copil cuminte, dar ai fost bătut fără milă… Eu nu mai țin minte chiar fiecare bătaie. Îmi amintesc de bazinul de la casa de copii din Prundu Bârgăului în care mă tot băgau cu capul sub apă, mă scoteau, eu urlam, poate voiau să mă înece… Ne urcam pe garduri când vedeam oameni trecând pe lângă casa de copii. Dacă erau femei strigam Mama! Mama! Dacă era bărbat strigam Tata, tata! Educatoarele ne trăgeau jos de pe gard, să nu creadă lumea că suntem cerșetori…
Din fericire au trecut toate. Sunt încă teafăr și sănătos cât de cât. Am aproape 66 de ani. Și în sfârșit am avut ocazia să mi se împlinească acest vis – să scriu ce am trăit, la zi…”, ne-a mai mărturisit grădinarul.
În al doilea volum Attila Szocs visează să scrie despre spațiile verzi pe care le întreține prin oraș. Are în grijă și 25 de morminte.
„Ce mi-ar plăcea, după acest prim volum, ar fi să se schimbe condițiile din casele de copii. Acum le spun centre de plasament. Avem încă mulți copii în centre de plasament. Sper să nu se mai repete pentru nimeni ororile pe care le-am trăit noi, pe vremea noastră.
Vreau să trag un mare semnal de alarmă pentru acei educatori și îndrumători. Să termine cu violențele alea. Dacă nu se simt bine ca educatori, să meargă într-o fabrică, să ia o mătură în mână și să măture o stradă dacă îi enervează copiii… poate se mai liniștesc așa… A fost atâta brutalitate pe vremea noastră! Ăsta e semnalul meu de alarmă pentru copiii din orfelinatele din România!
Să aibă și ei parte de educație corectă. Educație din suflet. Mângâiere sufletească cu adevărat. Nouă ne-a lipsit complet afecțiunea sufletească și părintească.
Am trecut acolo toți oamenii care m-au bătut. Au fost ca niște torționari pentru noi! Am avut și câteva puține persoane care m-au simpatizat, mă mai chemau la acasă, mă mai serveau cu o farfurie de mâncare. Eu îi ajutam să curețe prin curte. De-acolo – din grădină – a pornit tot frumosul pentru mine. Cea mai frumoasă amintire este munca mea în sera cu flori. Acolo a fost liniștea mea cât am trăit la casa de copii…”, ne-a mai povestit Attila Szocs.
Tot la casa de copii din Prundu Bârgăului a descoperit și dragostea pentru flori. Aveau acolo o seră în care muncea cu orele…
„De-acolo din seră m-am ales cu dragostea pentru flori, pentru oameni, pentru animale…
Eu am ales titlul pentru carte. Pentru că exprimă adevărul: ăsta a fost destimul meu. Drama mea, din păcate…
Mulțumesc bunului Dumnezeu și la Maica Sfântă că-s sănătos și că pot încă să lucrez. Am mai multe morminte de îngrijit, îi ajut pe oameni cu fierul vechi, fac curățenie pe-afară. Tai gardurile vii, iarna curăț mașinile de zăpadă.
Uneori mă trezesc pe la 4, 5 dimineața, ca să curăț toată zăpada de pe mașini… Când se trezesc prietenii mei numa’ apasă pe bumb și merge mașina… O bucurie și o ușurare pentru ei…
Am câteva sectoare și în Bârgău. Culmea, chiar la două foste educatoare de-ale mele… Dintre cele care m-au mai bătut cu bățul… Le-am și spus când ne-am văzut prima oară – Nu societatea a fost de vină, și nici comuniștii. Ci chiar dumneavoastră! Au roșit, s-au emoționat, eu am dat din mână – lăsați, bine că-s bine acum…! Când aveți nevoie mă sunați și eu vin să vă ajut la treburile gospodărești...”, ne-a mărturisit Attila Szocs.
Fiind vecini, îl cunosc cât de cât pe acest Om, ne-am cunoscut/împrietenit printr-o întâmplare nefericită, cu scuzele de rigoare nu pot vorbi de acel aspect, dar ce pot spune îl văd dimineața devreme curăță spațiile verzi din împrejurimile blocului unde locuiește, matură parcările, curăță iarnă mașinile de zăpadă și mai pot spune nici odată acest Om nu este nervos/supărat, este mereu deschis comunicării cu oameni. Multă sănătate îi doresc. Nu am știut pînă acum că a fost copil orfan. Atât mai am de spus – RESPECT !!!
un CETATEAN si OM adevarat , este un bun al Bistritei acest ATTILA care este si amicul meu. cu un spirit civic de exceptie da lectii binemeritate la toti care incalca bunul simt si au o lacomie morbida in ei. Cu mari inclinatii spre ecologie el reactioneaza instantaneu la toate relele facute de oameni dar in special acele masuri neprietenoase cu mediul dictate ce prea multe ori de primarie.Felicitari dragul meu pentru cartea ta lansata.