9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

ATENȚIE! De la finalul lunii, secția de Urgențe a spitalului se mută:

Se înaintează în cadrul proiectului de modernizare și extindere a UPU Bistrița. Cum deja există ofertant în evaluare, pentru lucrări, conducerea spitalului nu mai stă pe gânduri.  „De la finalul lunii vom muta secția de Urgențe, ca să se poată începe demolarea în timp ce se fac ultimele demersuri până la începerea efectivă a lucrărilor!”, a explicat Lazany.

S-a organizat licitația pentru lucrările de extindere a UPU Bistrița. Există un ofertant, iar documentația acestuia e în evaluare.

„Licitația nu e gata încă. E în evaluare la Consiliul Județean. Din punctul meu de vedere o consider deja încheiată. Este un ofertant, o asociere de firme. Sper ca în perioada imediat următoare să fie semnat contractul de proiectare și execuție, pentru că partea de proiectare va fi două luni”, a declarat Gabriel Lazany.

În ceea ce privește noua locație în care va funcționa UPU pe perioada lucrărilor, aceasta deja e pregătită.

Noi deja am pregătit zona în care să mutăm UPU. Cel mai probabil mutarea o vom face la sfârșitul lunii februarie, pentru a putea elibera zona UPU astfel încât constructorul să poată începe partea de demolări înainte de terminarea proiectului de execuție”, a explicat managerul spitalului.

S-a dorit totodată achiziționatrea a două terenuri, pentru a putea face o parcare și încă un drum de acces, dar nu s-a ajuns la o înțelegere cu proprietarii.

Din păcate nu am reușit să cumpărăm. Negocierile s-au făcut printr-o comisie a Consiliului Județean, dar comisia nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu cei doi proprietari. Știți că în conformitate cu prevederile legale, se face o expertiză acreditată a terenului, iar comisia de negociere este abilitată să negocieze în limitele sumelor care au ajuns în urma expertizei”, a explicat Gabriel Lazany.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: