-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Asistenții medicilor de familie răbufnesc și la Bistrița: Măcar 200 de lei ne-ar putea da în plus!

Este mare tam tam în întreaga țară, după ce medicilor de familie le-au fost mărite salariile. Asistenții acestora se plâng că la ei nu se gândește nimeni, deși fac aproape toată munca. „Măcar 200 de lei în plus ne-ar putea da. Avem salarii mai mici ca femeile de serviciu”, se plâng aceștia.

Asistenții medicilor de familie au ajuns la capătul puterilor și au răbufnit și la Bistrița! Deși sunt la fel de pregătiți și de competenți ca asistenții din sistemul de sănătate de stat, sunt plătiți cu mult mai puțin.

Cireașa de pe tort a fost la 1 iulie, când medicilor de familie li s-au mărit salariile, iar la ei nu se gândește nimeni. Medicii au beneficiat de anumite creşteri, fiind majorată valoarea punctului „per capita“ de la 5,99 lei la 7,72 lei, iar valoarea „per serviciu“ de la 2,80 lei la 3,74 lei.

„Un exemplu fictiv ar fi că, dacă înainte de 1 iulie un medic de familie câștiga 13.000 de lei, acum, după aceste majorări, câștigă 20.000 de lei. Bineînțeles, e în funcție de câți pacienți au și câte servicii oferă. Dar oricum, creșterile sunt însemnate. Și la noi nu se gândesc deloc. Deși noi le facem toată munca!”, au spus supărați mai mulți asistenți ai medicilor de familie din Bistrița.

Fiind sistem privat, adică medicii de familie plătindu-și asistenții din buzunarul propriu, nu îi poate obliga nimeni să le mărească salariile.

Medicii ne plătesc nouă din salariul lor. Dar acum hai să fim serioși, că din cât iau în plus acum, de la 1 iulie, ne-ar putea da și nouă măcar 200 de lei în plus. Nu avem cui ne plânge, pentru că legea nu-i obligă. Ei ne plătesc din salariul lor. Dar foarte puțini asistenți au peste 2.000 de lei venitul lunar. Mulți dintre noi avem minimul pe economie și luăm mai puțin ca o femeie de serviciu”, au mai spus revoltați asistenții.

O bistrițeancă ce lucrează ca și asistent în cadrul unui cabinet de medicină de familie a explicat că ea câștigă 1.600 de lei lunar, iar o pacientă a medicului, care se ocupă de rondourile de flori din oraș, primește 2.500 de lei lunar.

Mai mult, din banii puțini care îi primesc își plătesc cursurile, autorizațiile de liberă practică etc.

Nu ai cui să te plângi. Că toți ne spun același lucru. E la latitudinea medicului de familie dacă ne dă ceva în plus sau nu. Dar nu ni se pare normal să fim tratați așa! Trebuie să se schimbe ceva”, au concluzionat asistenții.

„La noi nu a venit nimeni să facă astfel de sesizări. Oricum, asistenții medicilor de familie au propriile lor asociații, și poate că acolo și-au spus of-urile. Dar la noi nu a venit nimeni”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, șeful DSP BN, Anca Andrițoiu.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.