În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 25 mai 2023, de la orele 09.15 până la orele 14.00 (estimativ) în Bistrița, pe strada Codrului – Parțial.
Între orele 09.15 – 22.00 (estimativ) se întrerupe apa în Bistrița și pe strada Grănicerilor (Total), iar pe străzile Calea Moldovei, Grigore Bălan, Avram Iancu – Parțial.
„Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.