În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 13 februarie 2025, de la ora 10.30 până la ora 15.00 (estimativ), în localitățile Galații Bistriței, Albeștii Bistriței, Dipșa și Tonciu – Total.
Pentru executarea lucrărilor de cuplare la rețeaua de apă a branșamentelor aferente grădiniței nou construite în cartierul Subcetate, Aquabis va întrerupe furnizarea apei potabile azi, 13 februarie, de la ora 13.45 până la ora 16.00 (estimativ), în Bistrița, strada Bujorului și străzile adiacente.
„Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.
AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.