În vederea efectuării unor lucrări de remediere a unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 6 decembrie 2023, între orele 10:15 – 15:00 (estimativ), în Bistrița, Bulevardul Independenței – parțial.
Între orele 12:00 – 16:00 (estimativ) în localitățile Coldău și Beclenuț – parțial.
Se întrerupe apa potabilă și în Bistrița str. M. Eminescu cu străzile adiacente – total.
„Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.