-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

AQUABIS, despre starea conflictuală din Telciu: Facem apel la bună credință și la respectarea prevederilor legale!

În legătură cu starea conflictuală din Telciu, Aquabis transmite un mesaj localnicilor. „Facem apel la bună credință și la respectarea prevederilor legale!

Raportat la starea de nemulțumire a locuitorilor comunei Telciu care dețin branșamente de apă la sistemul public de alimentare cu apă, dar refuză în continuare încheierea contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă cu societatea noastră, facem apel la responsabilitate civică, bună credință și la respectarea prevederilor legale în vigoare și a convențiilor asumate potrivit legii.

Având în vedere starea conflictuală existentă dorim să subliniem următoarele:

Aquabis SA: Facem apel la bună credință și la respectarea prevederilor legale!

Raportat la starea de nemulțumire a locuitorilor comunei Telciu care dețin branșamente de apă la sistemul public de alimentare cu apă, dar refuză în continuare încheierea contractui de furnizare a serviciului de alimentare cu apă cu societatea noastră, facem apel la responsabilitate civică, bună credință și la respectarea prevederilor legale în vigoare și a convențiilor asumate potrivit legii. Având în vedere starea conflictuală existentă dorim să subliniem următoarele:

  1. Societatea AQUABIS S.A. este Întreprindere Publică potrivit legii1 și totodată Operatorul Regional2 al serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din Județul Bistrița-Năsăud, în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de Alimentare cu Apă şi de Canalizare nr. 3/17.09.2008, încheiat cu Autoritatea Delegantă – Asociaţia3 de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă şi de Canalizare în judeţul Bistriţa-Năsăud(în continuare A.D.I.)

  2. Comuna Telciu, acționar al AQUABIS S.A. și membră a A.D.I. de la înființarea4 acesteia, a aprobat încă din anul 20085 Contractul de Delegare nr. 3/17.09.2008 precum și delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare al Comunei Telciu către Societatea AQUABIS S.A., iar ulterior a aprobat6 lista cu bunurile din domeniul public al Comunei Telciu aferente sistemului public de alimentare cu apă și canalizare al Comunei Telciu care se concesionează prin Contractul de Delegare către AQUABIS S.A.

  3. În urma finanțării obținute prin Contractul de Finanțare nr. 35/31.03.2016 încheiat de către societatea AQUABIS S.A cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, s-a atribuit Contractul de Lucrări CL6 – LOT3 nr. 23A/11.04.2018 în baza căruia, în luna septembrie 2020 au fost recepționate lucrările de extindere și reablilitare a sistemului de alimentare cu apă al Comunei Telciu (7,7 km rețea distribuție apă, 750 branșamente, captare apă, stație tratare, reabilitare rezervoare apă etc.) în valoare totală de 4.292.677 lei.

  4. După preluarea investițiilor menționate anterior, până în prezent, societatea noastră a încheiat un număr de 310 contracte de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, cu locuitori ai Comunei Telciu care au înțeles să se conformeze cerințelor legale în vigoare. Potrivit disp. art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006 ”furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează NUMAI pe bază de contract de furnizare/prestare”.

  5. Ceilalți locuitori ai Comunei Telciu care dețin branșamente de apă la sistemul public de alimentare cu apă dar refuză încheierea contractului, utilizează serviciul în mod neautorizat. În această împrejurare ”Operatorii serviciilor de utilităţi publice sunt în drept să suspende7 sau să limiteze furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatori, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 5 zile”.

  6. În acord cu prevederile legale antemenționate, un număr de 845 de locuitori din localitatea Telciu și Telcișor, branșați la rețeaua de alimentare cu apă și care nu au încheiate Contracte de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă, au fost notificați prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Joldeș Ovidiu Laurențiu, în vederea sus suspendării serviciului de alimentare cu apă, sens în care li s-a acordat preavizul legal de 5 zile.

  7. Este adevărat că pe perioada stării de alertă operatorii de servicii de utilități publice au obligația de a asigura continuitatea prestării serviciilor de utilități publice. Însă această obligație8 este instituită doar în beneficiul utilizatorilor autorizați ai serviciilor de utilități, care dețin un contract valabil de furnizare semnat cu operatorul, nu și în beneficiul persoanelor care încalcă legea cu bună știință, utilizând serviciul public de alimentare cu apă în mod neautorizat, fără contract, fapt care conform legii constituie contravenție9 sau infracțiune10, după caz.

Față de toate aspectele prezentate, apreciem că demersurile pe care societatea noastră le întreprinde se circumscriu în totalitate cadrului legal special instituit prin Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și prin Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, motiv pentru care, odată în plus, facem apel la responsabilitate civică, bună credință și la respectarea prevederilor legale în vigoare și a convențiilor asumate potrivit legii.

___________________________

1 așa cum sunt acestea definite la art. 2, pct. 2 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată, cu modificările și completările ulterioare;

2 așa cum sunt aceștia definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3 persoana juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, având un număr 58 de membri – unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, constituită în baza Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia;

4 Potrivit H.C.L. nr. 64 din 10.12.2007;

5 Prin H.C.L. nr. 17 din 17.03.2008;

6 Prin H.C.L. nr. 7 din 29.01.2015 și prin H.C.L. nr. 77 din 07.10.2016;

7 art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

8 art. 72 alin. (2) din O.U.G. nr. 70/2020 

9 Legea nr. 51/2006, art. 47 – (1) Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:

d) utilizarea fără contract de furnizare/prestare a serviciilor de utilităţi publice;

10 Legea nr. 51/2006, art. 461 – Constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt săvârşite cu intenţie, următoarele fapte:

a) furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă; 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Nu-i prima dată când locuitorii din Telciu doresc să iasă din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Apă și Canalizare Bistrița-Năsăud (ADI- Apă și Canal). Incă pe la mijlocul lunii februarie, sute de săteni din Telciu s-au revoltat, după ce facturile pentru apă potabilă au fost foarte mari. Localnicii au cerut primarului să scoată comuna din ADI Apă Canal. Motivul invocat: cei din Telciu și-au făcut rețeaua, cu bani elvețieni, și nu mai doresc ca Aquabis să se ocupe de rețea, ci ei, pe plan local să găsească o soluție de autogestionare. Directorul general al Aquabis, Ion Șandru, a declarat atunci că dacă dorește, comuna Telciu poate ieși, din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă-Canal, însă va trebui să suporte toate cheltuielile făcute de Aquabis prin Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu aferente lotului 6, în valoare de peste 11,2 milioane de euro. Din păcate, de atunci nu s-a găsit nici o solutie care să multumească pe locuitori din Telciu iar Consiliul Judetean arată cu degetul spre Aquabis si invers, in timp ce tensiunile din interiorul comunei escaladează din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...