2.1 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

AQUABIS: Azi, 14 localități afectate de lipsa apei

În vederea efectuării unor lucrări impuse  pe rețeaua de distribuție a apei , compania noastră anunță întreruperea a furnizării apei potabile, astăzi, 28 August 2023:

  • începând cu ora 09.00 până la ora 14.00  ( estimativ ), în localitatea Figa – total.
  • începând cu ora 09.00 până la ora 14.00 (estimativ), în localitatea Negrilești pe strada După Vale –  total.
  •  începând cu ora 10.00 până la ora 14.00 (estimativ), în localitatea Salva –  total.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.

  • de la  ora 14.00  până la ora 18.00, în localitățile Satu Nou , Petriș, Orheiu Bistriței, Jelna, Valea Jelnei înspre Jelna,  Budacu de Jos, Buduș, Simionești și Monariu ,  interval necesar pentru ca nivelul apei din rezervoare să atingă cote optime.
  • de la  ora 15.30  până mâine 29 August 2023 la ora 06.00, în localitatea Șieu pe străzile Eroilor, Școlii și Soarelui,  interval necesar pentru ca nivelul apei din rezervoare să atingă cote optime.
    •  Reiterăm rugămintea de a folosi apa potabilă provenită din rețeaua publică cu prudență și responsabilitate, îndeosebi în această perioadă, doar în scopuri esențiale – pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnice, și de a evita sau reduce frecvența acțiunilor precum irigații, spălarea trotuarelor, umplerea piscinelor, etc.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval.

Vă stăm la dispoziție pentru sprijin și informații suplimentare la următoarele numere de telefon : 0263213117 și 0372742478.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...