O avarie a fost semnalată astăzi, 22 septembrie 2020, în Rebrișoara – anunță Aquabis. Cât timp vor fi afectați localnicii:
Astăzi, 22 septembrie 2020, între orele 09.30 – 16.00, se va sista furnizarea apei potabile în localitatea Rebrișoara, de la intrarea dinspre Năsăud, până înspre zona Școlii.
În acest interval orar se vor executa lucrări de remediere a unei avarii.
De la orele 18.00 se va înregistra lipsă presiune și chiar lipsă apă în Mogoșeni și Cociu.
Situația va persista până miercuri 23.09.2020, orele 14.00 . În acest interval orar se vor executa lucrări de remediere a unei avarii.
În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii).
Locuitorii afectaţi de situație sunt sfătuiţi să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire – înainte de consum.
S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.
Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.