9.6 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Aproape 360 de concurenți vor alerga sâmbătă pe dealurile din jurul Castelului Teleki de la Posmuș, la Semimaratonul Mocăniței

Aproape 360 de concurenți din toată țara vor alerga sâmbătă pe dealurile din jurul Castelului Teleki de la Posmuș, la cea de-a 4-a ediție a Semimaratonului Mocăniței. Mai sunt disponibile doar 10 locuri Last Minute, care se pot rezerva până în această seară, la ora 23.00.

Semimaratonul Mocăniței a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, fiind programat pentru sâmbătă, 12 octombrie, la Castelul Teleki din Posmuș.

Cei 359 de concurenți care s-au înscris deja se vor întrece în cadrul a 4 competiții: Semimaraton – 24 km, Cros – 10 km, Mocănița bike challenge – 35 km și Cursa Copiilor – 1 km.

Avem 67 de concurenți la MTB, 122 la Cros, 65 la Semimaraton și 105 la Cursa Copiilor. Majoritatea sunt din Bistrița, Cluj, Mureș, însă avem concurenți și din Timișoara, București, Sibiu, etc.”, au explicat organizatorii pentru Bistrițeanul.ro.

Înscrierile sunt închise, însă mai sunt disponibile 10 locuri Last Minute, care se pot rezerva până astăzi la ora 23.00, AICI. 

Semimaratonul Mocăniței este un eveniment sportiv în aer liber, organizat pe dealurile din jurul Castelului Teleki, cu scopul de a promova un stil de viață sănătos și activ, de a încuraja participanții să exploreze zona mocăniței și de a contribui financiar la repunerea mocăniței de la Teaca în funcțiune.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.