Mariana Nacu – Scrisoare către bistrițeni: „Este momentul ACUM ori NICIODATĂ! Vă rog să aveți curaj și să fiți și dumneavoastră la ședința de Consiliu Local din 27 aprilie. Nu pentru mine ci pentru propria dumneavoastră demnitate și conștiință. Trebuie să avem curajul să ne învingem fricile și să luăm atitudine…”
Mariana Nacu – bistrițeanca ce a luat atitudine încă din 2010 în privința centurii prin pădurea Codrișor – revine cu o scrisoare adresată bistrițenilor.
Bistrițeanca ne reamintește că întreaga comunitate „depinde în mod decisiv de modul în care știm să ne apărăm drepturile și libertățile cetățenești de abuzurile de orice fel.
Dacă renunțăm la acest drept suntem sortiți, pe bună dreptate, unei vieți în veșnică umilință față de autorități. Nu putem să lăsăm persoane vremelnic cocoțate în funcții publice- numite sau alese, să dispună discreționar doar de avantajele pozițiilor pe care le ocupă dar să nu conștientizeze și obligațiile legale.
Cu mesaje electorale cum este „Prioritatea mea este urbanismul. Mă voi asigura, ca toată lumea, funcționari și cetățeni deopotrivă, vor respecta întocmai legile, fără înțelegeri în spatele ușilor închise, fără favoritisme. De asemenea, voi face tot ceea ce este omenește posibil, ca în cel mai scurt timp, din punct de vedere al esteticii urbanistice, Bistrița să-și recapete strălucirea de altădată” – anumiți aleși au reușit să amăgească electoratul.
Dar realitatea după alegeri arată o degradare mai mare decât oricând a calității actului administrativ la nivelul orașului”, argumentează Mariana Nacu.
Iată, mai jos, scrisoarea pe care v-o adresează:
„Stimați locuitori din Bistrița,
Nimeni nu este mai presus de lege. Ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița din luna aprilie 2023 este momentul ACUM ORI NICIODATĂ
Populația întregului oraș, presa locală, autorități centrale și locale și – cred eu – că și organele de cercetare judiciară – cunosc faptul că în urbanismul local bistrițean ilegalitatea este la ea acasă. Am proprietatea cuvintelor când afirm acest lucru.
Legea este, sau ar trebui să fie, lege pentru toți deopotrivă: cetățeni și autorități și instituții publice. Niciun primar (sau audit, indiferent de nivelul acestuia) nu are dreptul legal de a dispune utilizarea unei anumite variante de Plan de Urbanism General, respectiv a unei variante fără semnături și fără nicio trasabilitate, apărute pe site-ul primăriei la sfârșitul anului 2018, doar pentru că este „mai permisivă” (pentru dezvoltatorii imobiliari).
Până și gândul că se știe de existența a mai multor variante de PUG este împotriva oricăror legi. Deși consilierii locali cunosc starea de ilegalitate și, cu siguranță știu că rezolvarea legală este doar în puterea lor, nu o fac.
Astfel, atât primarul (împreună cu aparatul tehnic al primăriei) cât și consilierii locali se fac vinovați de abuz de putere și abuz în serviciu.
Cetățenii au la îndemână, atunci când sesizează aspecte ilegale, dreptul la petiționare. Iar răspunsul la petițiile cetățenilor nu este o opțiune, este o obligație legală, a cărei neîndeplinire trebuie sancționată de cei în drept.
În anul 2022 am înaintat către CL și către primărie mai multe petiții rămase fără răspuns. Toate având ca obiect documentat ilegalitatea situației din urbanism, la care nu am primit niciun răspuns.
Am făcut aceste petiții nu pentru că sunt împotriva dezvoltării orașului, ci pentru că mă revoltă ilegalitățile. Și mă revoltă faptul că, pentru autoritățile publice locale, calitatea vieții locuitorilor este ultimul lucru la care se gândesc.
Dar am ajuns la un punct în care eu cred că trebuie să facem ceva, cu toții. Pentru a le aduce aminte unora dintre funcționarii publici din cadrul Primăriei Bistrița și dintre aleșii locali din cadrul Consiliului Local că NU SUNT angajați ai partidelor politice, nici ai dezvoltatorilor imobiliari sau ai unor agenți economici, ci ai Statului Român.
Iar Statul Român suntem noi, fiecare cetățean.
Ultima petiție am înaintat-o către primărie și CL în data de 04.04.2023. Avea ca obiect, din nou, aducerea aminte asupra situației de fapt și solicitam să se respecte dreptul tuturor cetățenilor care vin la autoritățile publice locale și de a li se răspunde.
Unii au murit pentru acest drept care ne este călcat în picioare. Pentru că unii consilieri locali sunt prea ocupați cu alte griji decât răspunsul la petițiile cetățenilor sau rezolvarea legală a situațiilor. În schimb nu ezită să răspundă în presă, prin atac la unele persoane.
Această ultimă petiție îmi dă dreptul de a participa la ședința ordinară de CL din luna aprilie (27.04.2023) la care ar trebui adusă în discuție și votat un răspuns. În caz contrar, din nou, nu se respectă prevederile legale legate de petiții.
Sunt conștientă că îmi este greu de una singură să stau în fața ilegalităților.
De aceea vin la dumneavoastră, stimați concitadini, să vă rog să aveți curaj și să fiți și dumneavoastră acolo, nu pentru mine ci pentru propria dumneavoastră demnitate și conștiință. Trebuie să avem curajul să ne învingem fricile și să luăm atitudine. Împreună, șansele sunt mai mari.
Apelez și la tinerii orașului: învățați-ne voi pe noi, părinții și bunicii voștri, să nu mai fim umili ci să ne facem ascultate și apoi rezolvate problemele!
Ajutați-ne și ajutați-vă să trăiți o viață mai bună! Niciunii dintre noi nu merităm o astfel de realitate, în care falsul, abuzurile și ilegalitățile sunt permise unora care s-au cocoțat sus.
Dacă nu luăm atitudine, niciodată nu se va schimba nimic!
Eu nu vreau să mai spun NU SE POATE decât atunci când voi epuiza toate posibilitățile care îmi stau în putere a le aborda.
Vreau să pot să spun copiilor mei că eu am încercat.
Dacă nu vom fi acolo în număr cât mai mare – la ședința de consiliu local care va avea loc, probabil, pe 27.04.2023 – se vor crede și mai mult niște mici Dumnezei iar pe noi ne vor desconsidera și mai mult. Îi lăsăm?
Chiar dacă nu va veni nimeni, eu voi fi acolo. Dezamăgită – dar hotărâtă să îmi folosesc toate competențele și să abordez toate posibilitățile.
Mi-o datorez mie, în primul rând, dar mai ales copiilor mei și vreau să pot ține capul sus, nu plecat și umil. Eu nu mai plec capul!
Cu stimă, Mariana Nacu
Iată, mai jos, și petiția adresată de Mariana Nacu către Primăria Bistrița și către Consiliul Local înregistrată sub nr 36066/05.04.2023:
Mda..urbaniștii și gaftonea..
În opinia mea ar trebui suspendată de urgență de către Consiliu local, care este autoritatea competentă, aplicarea oricărei documentații de urbanism la nivelul Municipiului până la clarificarea de către autoritățile competente, instanțe, parchet, care este versiunea legală, aprobată de către consiliul local, dintre toate celelalte variante măsluite! Pentru că la acest mod, cu două sau chiar trei unități de măsură, lucrurile nu mai pot continua! Cădem în penibil și în derizoriu!
Ba !!!tu ești prost!!exista Hotărâre judecătorească, cu varianta buna a PUG-ului.. dat tâmpiții ,tot tâmpiți!!!
Bună ziua,
Demersul meu este cel al unui simplu locuitor al municipiului. Nu doresc nici să ies în față, nici să mă fac cunoscută. Nu cer milă nimănui și nu vreau să știrbesc drepturile legale ale niciunui locuitor al orașului. Îmi doresc doar ca petiția să își urmeze cursul legal și, tot legal, să i se răspundă de către cei cărora li se adresează.
Vă rog, pe orice persoană care ar dori să mă atace sau să mă judece pe seama acestui demers, fără a mă cunoaște măcar, să vă uitați în oglindă și să priviți și în sus, spre Dumnezeu. Dacă și după asta o să mă atacați, eu cred că trăim într-o societate bolnavă de o boală incurabilă în stadiu final.
Cu stimă,
Mariana Nacu
Tanti Nacu..ești doar marioneta lui gaftone…atâta doar …lasa vrăjeala .Cunoaștem speța..e vorba doar de bani..daca sare plicu..apare și autorizația..Supararea e că s-a pierdut accesul la plic..la a manevra pug urile cum vrea măciuca secretarei..Unde iasă banul..apare autorizația…pe repede nainte… Bolnava e administrația și toate imbuibatele de acolo…
Măi Ioane măi! Duamnele (Nacu și Gaftone) au dreptate….dar e ca la Radio Erevan. Există 3 sentințe judecătorești în care instanțele explică faptul că PUG-ul reglementează locuințele mici colective exact ca și casele de locuit. Deci dacă nu ar exista ele nici casa duamnei Nacu nu ar trebui să existe! Si iarăși Duamna Nacu are dreptate! Doar că în 2022 instanța , încă o dată, ia spus doamnei Gaftone ( e drept..prin intermediari alde Nacu) că nu are dreptate! Și la judecătorie și la apel duamna Nacu a pierdut! Uită treaba asta!! Eu cred că Gaftone reîncălzește această ciorbă să ne abată atenția de la alte ilegalități! De acum știm…Nacu=Gaftone. În rest…au dreptate!
Felicitări doamna Nacu, nu va cunosc personal dar ați prezentat o radiografie perfecta a ceia ce se întâmplă.
Am impresia că primăria și urbanismul in special este condus de anumiți dezvoltatori tupeiști.
Cred că odată și odată vor răspunde pentru faptele lor inclusiv cei care îi susțin în primărie.
Dumnezeu sa vă ajute.
Nu luați în considerare anumiți cârcotași, știm de ce o fac.
Nenea Jon îți asumi ce spui,?Sunt afirmații foarte grave.
Întreb nu dau cu parul, nu de alta dar s ar putea să te întrebe cineva sa și dovedești ceia ce afirmi.
Acuma după vocabular este simplu de înțeles cine ești, cred că unul care a rămas fără obiectul muncii din anumite motive, lipsa de clienți poate.
Dumnezeu să-ți ajute sa demonstrezi ceia ce afirmi.