Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă viitorii proprietari. Sunt disponibile locuințe cu două, trei sau patru camere, și cu posibilitate de parcare subteran sau suprateran.
DHD Residence a realizat un ansamblu de locuințe pe strada Grigore Pletosu, la doi pași de centrele comerciale de pe Calea Moldovei. Lucrările au fost finalizate, așa că apartamentele își așteaptă viitorii proprietari.
Deși se află în apropierea unei zone intens circulată, a unei zone comerciale, cei ce vor locui acolo nu trebuie să își facă grijă din cauza zgomotului. Geamurile folosite sunt de termopan, cu trei rânduri de sticlă. Iar fațada blocului este placată cu vată minerală bazaltică. Aceasta, pe lângă izolarea termică, siguranța privind incendiile și sporirea calității aerului din interior, are și efect antifonic.
Apartamentele sunt spațioase, cu încălzire în pardodeală și cu finisaje de lux. Baia este dotată, apartamentele au centrală termică Ferroli, iar ușile de interior sunt de înaltă calitate.
Nu doar că la interior apartamentele au un aspect modern, dar și fațada ansamblului de locuințe are un aer aparte. Cei de la DHD Residence au folosit plăci de fibrociment, un material modern, colorat în masă, hidrofobizat, rezistent la intemperii și radiații solare. Acesta oferă un aspect exterior elegant și durabil, și oferă încă o izolare termică și fonică locuințelor.
Cei de la DHD Residence scot astfel la vânzare apartamente cu:
- 4 camere (3 camere, zonă de zi, 2 băi, 2 balcoane, dressing)
- 3 camere (2 camere și 2 băi)
- 2 camere (cameră, zonă de zi)
În funcție de locuința aleasă, cei de la DHD Residence au și prețuri pe metru pătrat.
Astfel, pentru suprafețele:
- sub 55 mp, prețul e de 1360 Euro+TVA
- între 55-80 mp, prețul e de 1340 euro +TVA
- peste 80 mp, prețul este de 1320 Euro +TVA.
De asemenea, aveți posibilitatea să vă cumpărați și un loc de parcare subteran sau suprateran.
Așadar, dacă vă gândeați să vă luați o locuință nouă, apartamentele DHD Residence ar putea răspunde cerițelor voastre. Sunați la unul dintre numerele 0787544738, 0767426899 sau 0735897990 pentru a afla mai multe detalii și a vă programa o vizită ”în teren” pentru a le vedea.
Puteți de asemenea să solicitați informații și pe mailul [email protected], iar ca să fiți la curent cu materialele folosite, procesul de lucru și lucrarea finală, puteți intra pe Facebook DHD Residence pentru a vedea mai multe astfel de aspecte.