Administratoarea de la INFOEL care își bate joc de mâncarea copiilor și nu a făcut nimic să îi scape de șoarecii din internat, e la un pas să scape de dosarul penal din 2019, în care este acuzată că a falsificat nu mai puțin de 38 de sentințe judecătorești, din postura de angajat al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Sentințele au stat la baza unor întăbulări ilegale. Femeia încă n-a fost trimisă în judecată, iar anul viitor, fapta urmează să se prescrie…
În centrul scandalului de la liceul INFOEL este Anișoara Moldovan, administratoarea, care are pe mână atât cantina, cât și internatul unității de învățământ.
Bistrițeanul.ro a arătat cum copiii primeau la cantină mâncare puțină și slabă calitativ și cum administratoarea Anișoara Moldovan a fost surprinsă cum cară găleți cu mâncare din cantină, în mașina personală. Lucrurile nu stăteau mai bine nici la internat, elevii cazați acolo surprinzând recent șobolani care treceau dintr-o cameră în alta. Pe unul l-au și prins, în capcana oferită de școală.
Cu siguranță Anișoara Moldovan nu ajungea să își bată joc de elevii de la INFOEL dacă dosarul în care era acuzată că a falsificat sentințe judecătorești avea o finalitate. În 2019, angajată pe atunci la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, era acuzată, alături de un alt angajat, că falsificase sentințe judecătorești.
„La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a înregistrat un dosar penal având ca obiect infracțiuni de corupție, fals în acte și falsificarea instrumentelor de marcare. Din cercetările penale efectuate a rezultat faptul că în anul 2018 și început de 2019, un funcționar din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a falsificat 38 de sentințe judecătorești prin contrafacerea acestora și aplicarea de ștampile false, sentințe care au fost folsite pentru intabularea dreptului de proprietate a unor imobile. Funcționarul public a primit de la persoanele a căror drept de proprietate urma să fie intabulat, diferite sume de bani, cu titlul de mită. O parte din aceștia au ajuns și la un alt funcționar public din cadrul OCPI Bistrița-Năsăud care a avut atribuții de serviciu legate de intabularea dreptului de proprietar al persoanelor pentru care s-a primit mita. În cauză se fac cercetări și față de un expert topograf pentru complicitate la luare de mită și complicitate la fals în înscrisuri și evaziune fiscală”, informa la acea dată Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Cu cazierul curat, Anișoara Moldovan a ajuns să conducă cantinele liceelor din Bistrița
Anișoara Moldovan, cu o diplomă de inginer de cadastru în buzunar, a plecat pe ușa din dos de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție care a și sesizat procurorii, când a observat inconcordanțe între actele deținute și cele de la instanțe. Așadar, și la Cadastru, tot colegii au fost cei care s-au prins ce matraplazâcuri face și au sesizat organele de cercetare penală.
S-a angajat mai apoi la Liceul Sanitar, unde a avut pe mână tot cantina și de unde, spun surse Bistrițeanul.ro, a plecat tot pe ușa din dos, fiind prinsă cu mai multe nereguli. A ajuns apoi la INFOEL, unde, pare-se, e de neclintit.
Cine o protejează pe Anișoara Moldovan? Se laudă mereu cu „protecție”
Patru ani mai târziu, Anișoara Moldovan a rămas doar cu acuzația, dosarul respectiv nefiind trimis nici la această oră în judecată. Culmea, încă mai apar documente falsificate de aceasta, astfel că numărul falsurilor a crescut de la un an la altul.
Anul viitor, faptele se prescriu…iar Anișoara Moldovan ar putea să rămână nepedepsită deși pe baza actelor falsificate de ea au fost împroprietăriți oameni pe nedrept.
Surse judiciare au precizat pentru Bistrițeanul.ro că s-a întârziat atât cu trimiterea în judecată întrucât dosarul a fost declinat către DNA, iar Direcția Națională Anticorupție l-a trimis înapoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Aceleași surse spun că cel mai probabil se va merge pe un acord de recunoaștere a vinovăției, iar inculpații vor scăpa cel mai probabil cu o pedeapsă blândă, adică o condamnare cu suspendare.
Rămâne de văzut dacă instanța, în condițiile în care dosarul mai ajunge totuși în instanță, va stabili și niște prejudicii ce ar trebui recuperate de la foștii angajați de la Cadastru.
Din informațiile noastre, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a găsit falsuri despre care se bănuiește că sunt din perioada respectivă chiar și anul acesta. Și acestea au fost trimis anchetatorilor.
„Noi am făcut plângere la poliție atunci și așteptăm ca demersul să aibă un final. Am transmis toate dosarele, copii scanate și așteptăm. Am încredere în justiție”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Emil –Iliaș Mănășturean, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud.
Încă de la începutul articolelor despre administratoarea INFOEL am fost avertizați că aceasta are „susținere mare”. Și dacă stăm să ne uităm cum aproape i se prescrie dosarul în timp ce își bate joc de elevii și angajații INFOEL, așa se pare că stau lucrurile.
Mai puteți citi pe acest subiect:
FOTO/VIDEO ȘOCANT: Copiii dorm printre șobolani, în internatul INFOEL
BĂTAIE DE JOC: Lături servite copiilor care iau masa la cantina INFOEL
Prefectul cere comisie de control și analiză la INFOEL, formată din reprezentanți din 4 instituții
Ia stați așa, familia Puțura nu a avut probleme cu un teren, intabulat peste terenul unui alt bistritean? Sau invers? Oare, o fi fost intabulat pe vremea când administratoarea era functionar la Cadastru? Numai intreb, nu dau cu parul.
https://www.bistriteanul.ro/anisoara-moldovan-administrator-infoel-cadastru-sentinte-false-bistrita/
Vrem și o poza cu individa să vedem cum arata
Păi cine este de vină sistemul bolnav pe care îl avem și politicienii care o susțin dar sper să mai pice din ei la alegerile următoare.
Cei care țin spatele doamnei sânt oameni fără coloană vertebrală se înclină după cum suflă vântul. Așa că așteptăm ca vintul să sufle în direcția dreptății.
Justitia romana trezeste-te !
Sa se verifice mai adânc să vadă cine a sprijinit o pe aceasta individa și cine ia găsit de lucru după ce a avut dosar și a fost cercetată.
Umbla vorba că a, persoane importante chiar din cadastru au ajutat o.
De sprijinit și va alții în situații similare sunt sprijiniți.
O societate bolnava și coruptă până în măduva oaselor.
Cei care ar trebui sa respecte legea o încalcă flagrant.
Sper sa le vina randul tuturor.