Avocata Diana Ionescu, cadru didactic la Facultatea de Drept UBB Cluj, a povestit despre o cauză la care a asistat în sala de judecată în timp ce-și aștepta rândul. În respectiva cauză se judeca o primărie reprezentată de un avocat cu un om ”cu cele mai muncite mâini”, care se reprezenta singur.
”Fiind cauza nr. 5 pe lista de ședință de joi, 25 mai, la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, am asistat la judecata unor cauze. Prima sau a doua cauză, un recurs declarat de o comună din județul Bistrița.

Comuna, Bistrița Bârgăului numele său. Ca regulă, în România ședințele de judecată sunt publice. Putem rosti nume pe care le auzim în sala de judecată fără a avea nicio interdicție.

Revenind. Comuna Bistrița Bârgăului, prin primar, recurs. Recurs formulat prin avocat. De partea cealaltă, un domn, despre care înțeleg că era președintele unei asociații a proprietarilor de păduri. Nu i-am reținut numele. Dacă mi-aș fi amintit numele, puteam să îl scriu aici fără nicio problemă.

Nu am fost atentă la ce a susținut avocata primăriei. Am reținut doar că primăria era nemulțumită de sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud. La sfârșit avocata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

În replică, domnul al cărui nume nu l-am reținut a cerut respingerea recursului. Nu avea avocat. Era revoltat. Spunea că oamenii ăștia s-au pus pe tăiat în pădure și că justiția trebuie să îi oprească cu orice preț.

Nu știu care a fost obiectul litigiului.

Aveam însă în față o primărie, reprezentată de un avocat, și de partea cealaltă un om care se apăra singur. Poate avea avocat, dar acesta nu era prezent. Sau nu avea deloc avocat. Nu știu. Cert este că la acest termen în care s-a dezbătut recursul în fața Curții de Apel Cluj era singur.

Acest om avea cele mai muncite mâini pe care eu le-am văzut în ultima vreme. Mâinile acelea mari, cu pielea crăpată și cu riduri profunde negre. Încerca să explice instanței că se taie lemn prea mult. Și că acum unii vor să intre în pădure să taie tot cea mai rămas.

M-am uitat astăzi pe portal.just.ro. Am identificat cauza. Recursul declarat de comuna Bistrița Bârgăului și cel declarat de Ocolul Silvic din aceeași localitate au fost respinse de Curtea de Apel Cluj. Sentința Tribunalului Bistrița Năsăud a rămas, așadar, definitivă. Aș fi căutat și sentința, dar portalul rejust.ro, administrat de C.S.M., nu îmi permite să caut hotărâri după numărul acestora sau după numărul de dosar.

Păcat. Aș fi vrut să citesc acea sentință. Din respect pentru domnul acela cu cele mai muncite mâini pe care le-am văzut în ultima vreme. Din revoltă față de lipsa de echitate din România în ce privește accesul la asistența juridică. Din revoltă față de faptul că o autoritate publică are acces nelimitat la fonduri publice pentru a-și asigura asistența juridică, iar un om, ca domnul din povestea asta, poate beneficia de fonduri publice doar dacă îndeplinește condițiile pentru ajutorul public judiciar și acela în valoare de aproximativ 500 de lei. Din curiozitate pentru a vedea felul în care Tribunalului Bistrița Năsăud a soluționat o problemă a colectivității locale. Din respect pentru justiție și pentru a mă putea exprima informat și responsabil ori de câte ori îmi dau cu părerea despre cum funcționează ea.

Odată cu respingerea recursului de către Curtea de Apel Cluj, cheltuielile pe cale separată indicate de primărie nu vor mai fi recuperate. Ghinionul e că onorariul plătit de primărie din fondurile publice a fost, de fapt, plătit de oamenii acelei colectivități. Ironia e că aceste cheltuieli au fost plătite și din impozitele domnului acela cu mâinile muncite. Mie asta mi se pare foarte trist. Și inechitabil.

Legea ar trebui să prevadă foarte clar care sunt ipotezele în care autoritățile publice pot accesa fonduri publice pentru plata asistenței juridice. Legea ar trebui să prevadă limite maxime pentru aceste fonduri în funcție de natura litigiului, așa cum prevede în cazul ajutorului public judiciar. Legea ar trebui să prevadă ca, măcar de la anumite sume în sus, alegerea avocatului să se facă prin licitație. Legea ar trebui să prevadă că nu întotdeauna aceste sume se recuperează de la cetățenii care pierd în litigii. Legea ar trebui să prevadă că, în unele cauze, suma care se poate recupera de la cetățeni nu poate depăși o anumită limită. Legea ar trebui să prevadă ce se întâmplă atunci când au fost avansate onorarii din fonduri publice, dar autoritatea publică a pierdut.

În lipsa acestor reguli, prin folosirea fondurilor publice pentru asigurarea asistenței juridice, există riscul ca autoritățile publice să își consolideze semnificativ puterea în raporturile cu cetățenii. Încetul cu încetul oamenilor le va fi frică să mai formuleze acțiuni în justiție împotriva autorităților publice de teama plății cheltuielilor de judecată pe care le vor plăti în cazul în care vor pierde. Limba engleză are un cuvânt bun pentru asta – chilling effect. Această frică trebuie să devină subiect de discuție inclusiv în cadrul profesiei de avocat întrucât, prin asistența oferită autorităților publice, cu plata onorariului din fonduri publice, avocații înșiși pot contribui la acest risc.”, a postat Diana Ionescu.