13 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Angajații Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în grevă japoneză

Angajații Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud au intrat în grevă japoneză. Începând de ieri, 11 decembrie, și până în data de 15 decembrie, aceștia vor protesta, la ora 12:00, în fiecare zi, pentru 15 minute, în fața instituției.

În perioada 4 decembrie 2023 – 15 decembrie 2023, Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud se află în grevă japoneză. Începând cu data de 11 decembrie 2023, ora 12:00, personalul DJC va protesta, în fiecare zi pentru 15 minute în fața instituției, potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a instituției. 

A sosit momentul ca Guvernul României să înțeleagă că nu se mai poate continua cu această indiferență față de salariații Ministerului Culturii și salariații din Direcțiile Județene pentru Cultură. Ar trebui să avem aceleași drepturi ca și colegii noștri din alte instituții, deoarece nimic nu ne diferențiază profesional, doar salariile. Simțim presiune din toate zonele politice, nu și susținere”, au declarat angajații Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Revendicările lor sunt:

1. Ridicarea salariilor din DJC la nivelul salariilor din minister;
2. Acordarea nedisciminatorie a sporului de condiții de muncă vătămătoare sau periculoase pentru toate deconcentratele Ministerului Culturii care dețin buletine de analiză valide emise de către Direcția de Sănătate Publică;
3. Actualizarea anuală a salariilor în raport cu indicele de inflație sabilit oficial de către INS (minim 13.8% pentru anul în curs);
4. Actualizarea indemnizației pentru titlul științific de doctor în raport cu salariul minim pe economie, conform prevederilor art. 14, alin. (1) din Legea 153/2017;
5. Actualizarea indemnizației de hrană în raport cu prevederile legale referitoare la tichetele de masă;
6. Promovarea unui Cod al patrimoniului și a unei legislații conexe menite să sporească atribuțiile de inspecție și control ale personalului din deconcentratele Ministerului Culturii cu atribuții în acest sens, să-i întărească statutul și să-i confere protecție juridică;
7. Lărgirea schemei de personal și atragerea în sistem a unor specialiști în domeniile arhitectură și arheologie. Prevederi legale pentru stabilirea unui număr minim de astfel de specialiști în organigrama fiecărui serviciu deconcentrat al Ministerului Culturii;
8. Îmbunătățirea condițiilor generale de muncă.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: