0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Andrada Pântea – tânăra care însuflețește personajele Disney și face magie la fiecare eveniment

„De fiecare dată când îmbrăcăm costumele ne transformăm, trecem într-o altă lume, a copiilor. Cea mai frumoasă și mai pură, plină de emoții sincere. Copiii se emoționează atât de tare când îi văd pe Mickey, Minnie, pe cățelușul Marshall, pe Elsa sau Anna ori pe colorata și vesela prințesă Unicorn încât plecăm fericiți de la fiecare eveniment. Bucuria lor e astăzi fericirea noastră. De altfel așa am ajuns să avem o colecție de aproape 20 de mascote și personaje Disney, cele mai iubite de copii. Ne place să îi surprindem și savurăm emoția creată de fiecare dată când întâlnesc personajul favorit. Și nu ne oprim, așteptăm chiar acum noi personaje…” – și-a început povestea Andrada Pântea, tânăra care face astăzi magie cu mascotele Disney sau ursitoare la evenimentele private sau publice la care este invitată.

A început alături de soțul ei, Bogdan, în urmă cu 5 ani, cu două mascote Mickey și Minnie. Bogdan Pântea este instructor de dansuri populare pentru copii și așa a ajuns Andrada să fie mai aproape de lumea copiilor și să-și dorească să facă și mai multe pentru ei, să le aducă bucurie și experiențe memorabile.

La început, ea și Bogdan îmbrăcau și însuflețeau mascotele, ajungând să fie recunoscuți și recomandați ca „fata și băiatul cu mascotele Minnie și Mickey”. După câteva evenimente, și-au dat seama că vor calitate, iar mascotele ieftine pe care le cumpăraseră nu erau ceea ce-și doreau să ofere copiilor. Așa au început să investească în mascote de calitate. Cel mai greu a fost să găsească de unde să le procure, piața abunda de mascote chinezești, ori Andrada și Bogdan și-au impus că vor calitate.

Mascote Disney aduse de peste ocean

Au ajuns să găsească un furnizor peste ocean și au început să comande. Astfel au ajuns la Bistrița, în ultimii 5 ani, aproape 20 de personaje Disney, mascote sau costume de cea mai bună calitate. Iar echipa se mărește continuu, săptămânile următoare urmează să vină alte personaje noi. Astăzi, din gașca „Mascote Mickey Minnie” (așa cum sunt cunoscuți), fac parte Mickey și Minnie (modele unice), Marshall din Patrula Cățelușilor, Elsa și Anna din Frozen, Lady Bug (Buburuza), Hello Kitty, Batman, Batgirl, Prințesa Unicorn, Albă ca Zăpada, Moș Crăciun și Doamna Crăciun, spiriduși, etc.

„Am început să fim tot mai solicitați, astfel că am ajuns să pregătim momente în care să integrăm personajele la fiecare eveniment. Nu doar îmbrăcăm mascotele și gata, asta e tot. Cântăm, dansăm, ne jucăm cu replicile sau caracterul personajelor, iar copiii sunt fascinați de-a dreptul. Acolo unde suntem noi e cântec, dans și bucurie și toți copiii sunt fericiți, iar asta ne face fericiți și să ne dorim tot mai mult pentru ei” – a declarat Andrada Pântea pentru Bistrițeanul.ro.

Au aflat de ei și primăriile și alte instituții publice, astfel că au ajuns să pună în scenă un spectacol de 45 de minute cu 10 personaje, care face furori de fiecare dată. Au ținut spectacole la Năsăud, Căianu Mic, Spermezeu, Ilva Mică sau Parva. Mai mult, le-a mers vestea că fac magie la eveniment așa că au ajuns să treacă granițele județului, ba chiar ale țării, fiind invitați cu momentele lor inclusiv în străinătate. De altfel, pentru a-i avea la evenimente e recomandat să sunați din timp, fiind rezervați de obicei cu săptămâni înainte.

Un alt moment inedit din oferta lor sunt Ursitoarele Disney sau Ursitoarele tradiționale, care au un spectacol special, cu cântece interpretate live pentru mamă, tată, nași și invitați – un moment unic în zona Ardealului.

Andrada Pântea spune că adaptează fiecare eveniment în funcție de dorința organizatorului. Dincolo de spectacol, momente coregrafice dedicate, jocuri interactive și socio educative,  pot organiza un kids corner vesel și plin de jocuri, picturi pe față sau pot pune în funcțiune un aparat profesional pentru bule de săpun, pentru o decor de poveste. Pe scurt, pot face față oricăror provocări atunci când e vorba de a aduce zâmbete pe chipul copiilor.

„Cel mai emoționant moment pe care l-am trăit a fost la Năsăud. Aveam un eveniment în salonul unui restaurant și prin ușa întredeschisă ne-a zărit o fetiță de 3-4 anișori. Pur și simplu nu-i venea să creadă că personajele ei preferate sunt dincolo de ușă. S-a emoționat teribil și ne-a emoționat și pe noi, care suntem obișnuiți să creăm emoții atunci când ajungem în fața copiilor”, își încheie povestea Andrada.

Pentru a vedea imagini, inclusiv VIDEO de la evenimentele lor, puteți accesa profilul de Facebook Mascote Mickey Minnie, iar pentru a programa un eveniment puteți să o contactați telefonic, inclusiv pe WhatsApp pe Andrada Pântea la numărul 0766892732.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...