-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Ancuța Mihaiu, directoarea Școlii Generale nr. 1: „La școală avem un băiat cu autism și o fată din Columbia”

Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița scrie performanță școlară în fiecare an, absolvenții de clasa a VIII-a ajungând la licee de top din județ sau din afară. Deși este una dintre cele mai căutate școli generale din Bistrița, aceasta nu le spune NU nici elevilor cu situații speciale. Drept dovadă, la Școala Gimnazială nr. 1 învață un copil cu autism și o elevă venită tocmai din Columbia.

Directoarea Scolii Gimnaziale Nr. 1, Ancuța Mihaiu a declarat, la Bistrițeanul Live faptul că în cadrul școlii sunt acceptați toți elevii chiar și cei cu situații speciale. Numărul elevilor este în creștere la Școala Gimnazială nr. 1, conducerea fiind nevoită să înființeze clase noi.

În GN. 1 vor fi 51 de clase în care vor învăța 1.300 de elevi. Printre ei se află deja un băiat care suferă de autism, pe care au încercat să îl integreze în comunitate.

„Face mereu pași mici și totul este luat pas cu pas. Este important pentru el, colegii, profesorii, toți îl iubesc și se dezvoltă într-un mediu bun în acest fel”, spune directoarea școlii.

De asemenea, la școală a fost înscrisă și o fată de 9 ani, venită din Columbia. Deși părinții vorbesc și limba engleză, eleva vorbește doar spaniolă. În scurt timp, însă, s-a integrat în colectiv și învață limba română alături de colegii ei care o ajută permanent.

Mai multe despre acest subiect puteți afla din emisiune:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.