10.3 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Anca Andrițoiu (șefa DSP BN): „Ne-am aliniat și noi la sporul național negativ. Dar am scăzut sub medie la mortalitate infantilă”

Scade populația județului, conform informațiilor făcute publice de șefa DSP BN. „Din nefericire, ne-am aliniat și noi la sporul național negativ, în trendul național. Dar am scăzut sub medie la mortalitatea infantilă”, a declarat Anca Andrițoiu.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de ieri, șefa Direcției de Sănătate Publică BN a oferit câteva informații despre populația județului.

Bistrița-Năsăud are 324,229 locuitori, reprezentând  1,48% din populația României și 11,56% din populația regiunii Nord-Vest. Mai puțin de jumătate locuiesc în mediul urban – 39,8%, iar 60,2% – în mediul rural.

În ce privește sporul natural, Bistrița-Năsăud s-a aliniat la trendul național.

Din nefericire, ne-am aliniat și noi la trendul național, având spor natural negativ. În județul Bistrița-Năsăud, sporul natural este de -2, 9 la mie, în timp ce la nivel național e de -6 la mie. Am intrat și noi în acest spor natural negativ undeva în anul 2020. Până atunci, eram pe plus”, a declarat Anca Andrițoiu.

Conform datelor prezentate, indicatorii demografici în județul nostru arată așa:

  • Natalitate = 8,9%o (peste media țării 7,2%o)
  • Rata fertilității = 39,6%o (peste media țării 34,8%o)
  • Mortalitate generală = 11,8%o (sub media țării 13,2%o)
  • Sporul natural = – 2,9%o (media țării – 6%o)
  • Mortalitate infantilă = 6,3%o (media țării 6,4%o)
    • Mortalitate infantilă urban = 10,2%o (peste media tarii 5,7%o)
    • Mortalitate infantilă rural = 3,6%o (sub media tarii 7,2%o)
  • Mortalitate infantilă precoce (0-6 zile) = 3,5%o (media țării 2,4%o)
  • Mortalitatea neonatală (0-27 zile) = 3,5%o (media țării 3,6%o)
  • Mortalitatea postneonatală (28-365 zile) = 2,8%o (media țării 2,7%o)
  • Mortinatalitatea = 2,8%o (media țării 4%o)
  • Mortalitate maternă = 0%o

În ultimii cinci ani am fost tot peste media națională la mortalitate infantilă. Anul trecut am coborât sub media națională. Faptul că mortalitatea infantilă este crescută semnifică deficiențe în îngrijirea copilului. Principalele cauze ale mortalității infantile sunt afecțiunile perinatale, malformațiile congenitale deformațiile și anomaliile cromozomiale și afectiunile respiratorii (decese evitabile)”, a explicat Anca Andrițoiu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.