Unora le plac filmele de groază cu tortură și agonie… Bistrița 2018 – O femeie cu handicap, în scaun cu rotile, a agonizat până la moarte zile în șir lângă cadavrul soțului ei, într-un punct termic dezafectat din spatele unei bănci în centrul orașului. Știu, nu ne pică bine chiar după sfintele sărbători. Dar așa arată sistemul de protecție al persoanelor cu dizabilități din România.
Doi soți, oameni ai străzii. Bărbatul recidivist, cu antecedente de mare violență, inclusiv familială, cunoscut polițiștilor. Fără venituri, trăia din fier vechi. Femeia cu handicap, paralizată, în scaun cu rotile, venit de circa 2100 de lei pe lună, pensii și prestații financiare aferente handicapului. Lăsată în grija soțului care inclusiv în fața polițiștilor umbla înarmat cu un cuțit. Moclogea era cunoscut ca un om al străzii foarte violent, petrecându-și mulți ani din viață în închisoare. Era renumit și pentru bătăile groaznice pe care i le aplica soției sale pe care, însă, a continuat să o „îngrijească” după ce a rămas în scaun cu rotile.
Ieri, la mai mult de o săptămână de la moartea prin infarct a bărbatului, cele două ființe umane au fost găsite decedate, înconjurate de 10 câini care, spre deosebire de oameni, nu le-au părăsit până la capăt. Două cadavre, într-un miros insuportabil. Se pare că după moartea bărbatului femeia cu handicap, paralizată, nu a reușit să iasă din punctul termic, nici să cheme ajutor și a agonizat zile în șir până când a murit și ea de foame și de sete, înconjurată doar de bunele animale.
Repet, că văd că oricât aș încerca să transmit mesajul, mă lovesc de un zid. Toată lumea și-a făcut treaba exemplar, sistemul de asistență socială este impecabil, de vină sunt morții perfect sănătoși și fizic și psihic, că au refuzat serviciile sociale generos oferite de stat. Repet: o femeie cu handicap, paralizată, a murit de foame și de sete lângă cadavrul soțului ei. A agonizat zile în șir fără să apară, ca-n filme, nici un salvator. Nici din partea autorităților, nici din partea Protopopiatului care îi hrănea. Nimeni. Nimeni, nimeni, doar moartea. O FEMEIE CU HANDICAP lăsată de stat în grija unui om renumit pentru bătăile pe care i le aplica.
CE SPUN AUTORITĂȚILE?
„Doamna a fost încadrată în grad de handicap grav, cu indemnizație acordată de Primăria Municipiului Bistrița. Raportat la instituția noastră, nu au existat solicitări cu privire la admiterea într-un centru rezidențial și nici sesizări. Constant i s-a propus admiterea într-un centru, dar a refuzat. A optat pentru indemnizația, suma lunară pe care o ridica soțul. Ne-am îndeplinit toate obligațiile pe care le-am avut, conform solicitărilor lor, respectiv: evaluarea realizată de personalul din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, emiterea certificatului și acordarea drepturilor și a facilităților prevăzute de lege”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro directorul general al DGASPC Bistrița-Năsăud, Delia Fontul.”
Autoritățile i-au propus, allegedly, ORAL, femeii, internarea la Nușeni, iar pentru soț a fost propus un loc la Centrul de Cazare din Bistrița (la circa 60 km distanță). În acest sens, legea face următoarele precizări: „respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi”.
Aaaa, păi așa se explică tot! Ei sunt de vină!
Mie mi se pare foarte tare cum autoritățile respectă dreptul la alegere, în acest caz la moarte, al unei femei încadrate în grad de handicap grav, cu istoric de violență domestică, traumatizată.
Și mi se mai pare și mai tare că îi eliberau banii femeii soțului, deși era de notorietate faptul că bătea la ea ca la fasole. Eu mi-aș dori să știu dacă au existat expertize psihologice și psihiatrice în acest caz pentru a determina dacă vreunul sau ambii soți aveau discernământul necesar pentru a decide să locuiască în boscheții patriei pe banii statului român. Sau dacă nu cumva femeia suferea de Sindromul Stockholm. Cei trei aveau și trei copii, toți trei abandonați, cum altfel, în sistemul de plasament.
Ce e însă cel mai frustrant după mine e că nu am văzut din partea sistemului de PROTECȚIE nici o declarație de genul:
„Regretăm enorm moartea acestor ființe umane în săptămâna Paștilor, în chinuri, în boscheți. Regretăm enorm că instrumentele și legile pe care le avem la dispoziție NU NE PERMIT să salvăm o persoană cu handicap grav de pe străzi, fie și împotriva voinței ei, atunci când propria voință îi face deservicii majore. Regretăm enorm că nu am reușit decât să aruncăm în ei cu 2000 de lei lunar care să le permită să prefere boscheții unui centru de stat. Ne pare rău că personalul nostru este insuficient, avem doar X asistenți sociali, că poliția locală se teme să intre adesea în curțile oamenilor, că bugetul nostru este infim, prea mic pentru a preveni asemenea tragedii. Regretăm că întreaga comunitate este neputincioasă și dezarmată și nu poate efectiv proteja o femeie grav bolnavă de un posibil abuzator. Sistemul de protecție socială trebuie cu necesitate să se schimbe, noi trebuie să primim fonduri și personal astfel încât pe viitor astfel de tragedii să nu se mai repete. Dar mai presus de toate, regretăm că o femeie căreia îi plăteam lunar 2133 de lei a agonizat în chinuri groaznice zile în șir lângă cadavrul soțului ei. Nici o ființă umană nu trebuie să moară în acest fel. Se pare că mijloacele de protecție socială pe care le avem la îndemână pentru persoanele cu dizabilități sunt net inferioare abilităților de protecție ale unei haite de câini comunitari. Noi, lucrători în sistemul de protecție socială, ne dorim enorm ca această realitate să se schimbe urgent…!”
Nu, nu am văzut o astfel de declarație. Am văzut doar niște funcționari speriați și mici, mici de tot, cu salarii recent mărite, care încearcă să se acopere cu legi dezastruoase pentru ca nu care cumva să li se reproșeze ceva din punct de vedere legal. Despre latura umană nici nu are rost să mai vorbim. Eu n-am dormit azi noapte, Dar hey, mie oricum îmi filează o lampă și sufăr, evident, de cerință absolutistă de dreptate. Altfel aș dormi liniștită și absolut convinsă că lucrurile sunt cum trebuie să fie, că lumea e minunată și ce s-a întâmplat a fost doar un accident, un caz izolat, deloc simptomatic pentru societatea noastră. Absout convinsă că peste câțiva ani zeci de mii de copii cu dizabilități pe atunci adulți nu vor risca aceeași soartă.
În decurs de o săptămână, în municipiul Bistrița, trei persoane fără adăpost au murit în puncte termice dezafectate. Primele două, în spatele unei bănci, Ultima, în spatele Casei Județene de Pensii. Toți trei aveau puțin peste 50 de ani. Totul merge conform planului.
Ana Dragu, psiholog, coordonator Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț”
