Știți chestia aia motivațională cu „ai încredere în tine?”. Se acuplează al naibii cu aialaltă „ai încredere în oameni”. Din gang-bang-ul ăsta psihologic, prin reducere la absurd, rămâne etern valabil un slogan etern: ai încredere. Folosit de politicieni și oameni simpli deopotrivă, acest „ai încredere” se destramă firesc dacă nu există divinitatea în ecuație. Ai încredere în Dumnezeu este una, iar fără n-are sens. Este ca și cum ai da cu bâta-n baltă, dar balta e secată.
Mă rog, vor fi unii care mă vor condamna că vorbesc despre Doamne-Doamne și gang-bang în același text, însă îi rog să mai citească odată titlul.
Da, am luat-o razna, pentru că este bine să facem o diferențiere între încredere și credință. Confuzia între cei doi termeni ne-a adus aici, în punctul mort al existenței post-decembriste. Cu încrederea nu am rezolvat mare lucru. Cu credința mai avem speranțe, știindu-se că asta nu moare. Nu dă ortul popii pentru că o ține Dumnezeu în viață.
Sunt dus, cum ar spune poeții trotuarelor, și totuși sper să mă fac bine folosind fundația bunului simț ca punct de plecare în construcția viitorului.
Trăiesc într-un municipiu reședință de județ care n-are nicio treabă cu județul. Adică se tot fandosește că are atuuri urbane, blocuri și câteva lifturi, dar se scufundă cu talent și grație într-un rural pregnant.
Nu are rost să vorbim de infrastructură, de estetică, de competențe administrative pentru că s-a scumpit și distonocalmul și xanaxul.
Mândria de a trăi în Bistrița se sparge iremediabil precum sămânța de floare pe stadion, creând senzații tari, românești precum ciocolata Rom cu o țâră de alcool într-însa. Știe el, primarul.
Așa se face că am avut Gală Uniter, am avut Ștefan Bănică, o să avem Killa Fonic, ca un parchet pus peste preșul care ascunde mizeria. Parcurgem un traseu al dezvoltării edilitare, culturale, sportive și de business nemaiîntâlnit.
Dar stai așa, că nu-i așa. Primarul Bistriței, Ioan Turc, putea să-l cheme și Ovidiu Crețu relevanța fiind minimă, are o viziune globală asupra economiei romănești și lăsănd Bistrița în plan secund i-a transmis primului ministru Ciucă faptul că „deblocarea portului Constanța ar trebui să fie o prioritate”!
Desigur, grija față de neamul românesc, în esența lui, este o prioritate. Ce s-ar face bistrițenii fără constănțeni și invers. De altfel, deblocarea Portului Constanța ar însemna o cale sigură către indeplinirea visului de a realiza canalul navigabil Marea Neagră-Bistrița, via Brașov. Astfel, Bistrița devenind port, ar fi deschise căile unei dezvoltări armonioase a orașului, dincolo de pistele de biciclete nefolosite și Autostrada Nordului care ar transforma Bistrița într-un nod economic și naval cu largi perspective.
Obositor, nu? Nici Colon Protect nu poate asigura deversarea aceasta edilitară ce te face să te simți prost. E mai bine așa. Prost.
Ăia inteligenți să mai recitească titlul. Bălăceanca, Socola, Beclean. Merge o autostradă între ele. Aveți încredere!