Pe vremuri, la slujba specială de Înviere sătenii din Bistrița-Năsăud veneau cu cocoșul în brațe. Cocoșul sfințit de Paști era considerat o sursă de belșug. Exista și o nemărturisită „competiție”: Cui îi cânta primul cocoșul în noaptea de Înviere va avea noroc tot anul. Cei mai generoși dintre gospodari dădeau apoi cocoșul de pomană unor oameni sărmani.

La Dumbrăveni, ziua de Paști era petrecută, pe vremuri – în cimitir, la iarbă verde.

Aici tinerii se prișcăleau: cei despre care se auzise că nu s-au purtat cuviincios cu părinții și cu bătrânii satului erau prinși și așezați pe o cruce din cimitir, cu picioarele atârnând. Feciorul care avea prișca (un băț mai scurt de un metru), îi lovea peste tălpi, mai în glumă, mai în serios – pe cei mai „păcătoți”. Încerca să obțină de la cel pedepsit promisiunea că nu va mai face așa ceva niciodată… Erau prișcăliți și băieții, dar și fetele, după cum povestește unul dintre bătrânii intervievați în cartea Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului.

La Mocod, după masa de prânz din prima zi de Paști, feciorii urcau în clopotnița bisericii și băteau toaca precum în mănăstire.

Între timp, o altă trupă de feciori se ocupa cu bricelatul celor mai puțin cuminți. Tradiția spunea că greșelile din timpul postului trebuie pedepsite cumva. Bricelatul era făcut de patru tineri care îl „băteau” simbolic cu nuiele pe un alt tânăr, peste tălpi.

Bricelatul presupunea și un mic cântec:

Nu te bate bricela

Că te bate vina ta !

De ce-ai mâncat în post de dulce

coleșă cu lapte dulce ?

În timpul bricelatului, feciorii aveau de înconjurat și biserica. Întâi cei care dădeau pedeapsa, apoi și tinerii pedepsiți pentru „păcatele din post”.

Oamenii din Tăure ciocneau ouăle de Paști pentru că așa cum viața iese din ou când se sparge coaja, la fel și Iisus Hristos a ieșit din pământ în noaptea de Înviere. În duminica de Paști, după masă, femeile își umpleau traistele cu ouă roșii, turtițe (păscuțe), mere și nuci și mergeau în cimitir. Acolo împărțeau bunătățile peste morminte copiilor – pomană pentru sufletul celor plecați pe lumea cealaltă.

După aceea, tinerii începeau jocul, ca în fiecare zi de sărbătoare. Fiecare fată aducea câte o pască și două ouă roșii pentru muzicanți.

Pe Valea Gersei, după slujba religioasă de la biserică, în prima zi de Paști, tinerii se adunau la jocul „de-a țâclea”, sub privirile celor mai în vârstă. Bătrânii satului stăteau la taclale, ciocnin ouă roșii sau servind vin.

La Salva, fetele care voiau să cucerească vreun fecior anume, păstrau lumânările de la Înviere și le dăruiau băiatului a doua zi. Gestul era considerat „un legământ veșnic”.

La Bidiu, în zilele de Paști fetele și feciorii își prezentau cele mai noi cusături și haine cusute de mână. Întâi la biserică, iar mai apoi la joc. „Cusăturile și brodăturile începeau încă din iarnă. Erau ținute la secret, pentru ca de Paști fata sau feciorul să fie singurii din sat cu modelul acela de broderie la cămașă. Poate păcătuiesc, dar îmi cer iertare Celui de Sus: la biserică – ochii femeilor nu prea erau îndreptați spre cele sfinte, cam toate pândeau cum era îmbrăcată fata cutare sau feciorul vecinului… Parada modei continua la hora satului. Și eu am „debutat” la Paști cu un costum nou țărănesc, dar mai ales cu o curea specială comandată la Bistriță”, mărturisea Vasile Andreica din Bidiu.

La Târlișua, în ziua de Paști nimeni nu avea voie să doarmă.

Oamenii erau convinși că în somn îți fură Dracul pasca sau cuminecătura. Și că vara tot fânul muncit va fi stricat de ploi năprasnice. Nu era bine să vină femei în vizită, în prima zi de Paști – gazdele fiind convinse că vor sărăci sau că nu vor mai reuși să-și însoare feciorul…

În Agrieș, fetele și băieții ieșeau la hotar în prima zi de Paști: nu aveau voie la joc în duminica Învierii, astfel încât nu le rămânea decât să se distreze cu diferite jocuri tradiționale: „hopâcul” sau „de-a una și fuga” – variante ale jocului tradițional de oină, cu minge confecționată din păr de vacă și cârpe…

În Coșbuc, alimentele aduse de creștini nu erau sfințite în noaptea Învierii, ci a doua zi, în curtea bisericii.

În duminica de Paști, o mulțime de oameni se adunau pentru „a ciocni” ouă între ei, în mica piață aflată lângă biserică. Oamenii spuneau că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paști se vor reîntâlni pe lumea cealaltă.

La Dumbrăvița, în ziua de Paști, după ce veneau de la biserică, unii dintre săteni încercau să scape de diferite lighioane de pe lângă casă. Pe pragul ușii, ei aveau de șoptit anumite cuvinte: „Să se mănânce greiere pe greiere,

purice pe purice, furnică pe furnică

și toate lighioanele să se mănânce una pe alta”.

În ziua de Paști nu îndrăznea nimeni să doarmă. Erau convinși că le ia strigoiul anafura dintre dinți, o vinde diavolului și nu va mai fi noroc în casă.

Tot la Dumbrăvița, mai demult – când biserica satului era pe deal – flăcăii satului făceau la poarta bisericii sau în apropiere un foc uriaș pe care îl țineau nestins până în dimineața Paștilor. De pe dealurile din jur, feciorii roteau în aer torțe aprinse sau rostogoleau și dădeau drumul spre vale unor roți de car în flăcări. Acestea simbolizau drumul soarelui.

Tot în zilele libere de Paști, la Bistrița tinerii obișnuiau să facă pariuri pe ouăle roșii, primite după ce umblau la udat. 

„Așa cum se găsesc mai multe feluri de vânători, erau atunci și vânătorii de ouă.

Unii dintre băieți intrau în fiecare casă unde știau că sunt fete și adunau o mulțime de ouă.

La surplusul de ouă, desigur că erau la ordinea zilei jocurile de noroc. Se ciocneau fie capătul ascuțit, fie cel rotunjit al oului. Iar cel al cărui ou se spărgea, acela pierdea. Sau oul era luat în mână, se punea pumnul deasupra și între degetul mare și arătător se lăsa o gaură de 1-2 centimetri.

Dacă celălalt arunca un creițar în această deschizătură, iar banul rămânea acolo – câștiga și primea oul. Dacă nu nimerea creițarul, era pierdut…!”, povestește Gustav Zikeli  în Memoriile sale.

Sursă @ Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, autori Vasile Filip, Menuţ Maximinian

Foto @ Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, fond: Dumitru Nacu & Bistrița de Altădată