ALTE Vremuri: La „udat”. De-a hopâcul sau în cimitir, la prișcălit. Tradiții în a doua zi de Paști

Luni, în a doua zi de Paști, una dintre cele mai îndrăgite tradiții în Bistrița (păstrată până spre sfârșitul anilor 1990) era mersul „la udat”. Pe vremuri băieții își cumpărau parfum de trandafir de la farmaciile din oraș. Cei mai norocoși, primeau rareori câte o portocală… 

Era unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale sașilor bistrițeni, frecvent întâlnit în toate satele din Ardeal. Gustav Zikeli, unul dintre tipografii bistrițeni care a marcat istoria orașului la începutul secolului XX, descrie acest obicei în Memoriile sale.

„De Paști, în a doua zi, băieții mergeau la «udat». Din farmacie își cumpărau parfum de trandafir sau un alt parfum. Mergeau în casele unde locuiau fetele cunoscute de ei și cereau voie să le ude.

Iar după ce și-au făcut treaba, aveau voie să-și aleagă un ou colorat, dintr-un coșuleț. Udătorii deosebit de favorizați primeau pe lângă acestea, totuși, foarte rar, și o portocală, denumită pe săsește Pomeranze”, scrie Zikeli.

Vânătorii de ouă și jocurile lor de noroc… 

Tot în zilele libere de Paști, tinerii obișnuiau să facă pariuri pe ouăle roșii, primite după ce umblau la udat. 

„Așa cum se găsesc mai multe feluri de vânători, erau atunci și vânătorii de ouă.

Unii dintre băieți intrau în fiecare casă unde știau că sunt fete și adunau o mulțime de ouă.

La surplusul de ouă, desigur că erau la ordinea zilei jocurile de noroc. Se ciocneau fie capătul ascuțit, fie cel rotunjit al oului. Iar cel al cărui ou se spărgea, acela pierdea. Sau oul era luat în mână, se punea pumnul deasupra și între degetul mare și arătător se lăsa o gaură de 1-2 centimetri.

Dacă celălalt arunca un creițar în această deschizătură, iar banul rămânea acolo – câștiga și primea oul. Dacă nu nimerea creițarul, era pierdut…!”, mai povestește Gustav Zikeli.

Creițarul era o monedă mică de argint, ulterior de aramă, utilizată în sudul Germaniei, Austro-Ungaria, Transilvania și Bucovina până la sfârșitul secolului 19.

Pe Valea Someșului, pe Ilve și la Figa – copiii erau cei care începeau ziua, umblând gălăgioși, în costume populare, din ușă-n ușă. Anunțând cu patos „Hristos a Înviat…!” Mergeau „în pciez”, cum era numit obiceiul în popor: mergeau în cete, pe la casele din apropiere, după ouă.

La Dumbrăveni, ziua de Paști era petrecută, pe vremuri – în cimitir, la iarbă verde. Aici tinerii – băieți și fete deopotrivă – se prișcăleau. Cei despre care se auzise că nu s-au purtat cuviincios cu părinții sau cu bătrânii satului erau așezați pe o cruce din cimitir, cu picioarele atârnând. 

Feciorul care avea prișca (un băț mai scurt de un metru), îi lovea peste tălpi, mai în glumă, mai în serios. Se oprea abia când cel prișcălit promitea că nu va mai greși de acum înainte…

La Târlișua, în ziua de Paști nimeni nu avea voie să doarmă…

Oamenii erau convinși că în somn îți fură Dracul pasca sau cuminecătura. Sau că vara tot fânul muncit va fi stricat de ploi năprasnice. Nu era semn bun nici dacă veneau femei în vizită, în prima zi de Paști. Gazdele credeau că vor sărăci sau că nu vor mai reuși să-și însoare feciorul…

În Agrieș, fetele și băieții ieșeau pe hotar și jucau hopâcul…

Tinerii nu aveau voie la joc în prima zi de Paști. Așa că ieșeau la hotar și își omorau timpul cu diferite jocuri tradiționale: „hopâcul” sau „de-a una și fuga”. Ambele era de fapt variante ale jocului tradițional de oină, cu o minge confecționată din păr de vacă și cârpe…

Sursa: Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, autori Vasile Filip, Menuţ Maximinian

Foto deschidere @ Bistrița de altădată / Turnul de la Poarta Lemnelor (demolat în 1860), amplasat chiar în fața clădirii Domus